Ambasadorii G7 avertizează asupra unor amenințări ale mișcărilor extremiste în ajunul alegerilor din Ucraina

original

Ambasadorii ţărilor care formează grupul celor şapte state puternic industrializate (G7) şi-au exprimat, într-o scrisoare comună adresată ministrului de interne, Arsen Avakov, îngrijorarea faţă de posibila perturbare a alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în Ucraina pe 31 martie și avertizează asupra riscului prezentat de ameninţările venite din partea «mișcărilor extremiste».

Radio Svoboda, care a intrat în posesia unei copii a scrisorii respective, transmite că ambasadorul francez la Kiev, Isabelle Dumont, i-a scris ministrului de interne, în numele celorlalţi colegi, că „G7 este preocupat de mișcările politice extremiste din Ucraina, ale căror acțiuni violente provoacă îngrijorări”.

„Aceste mişcări intimidează cetățenii, încearcă să uzurpeze rolul Poliției Naționale în asigurarea securității alegerilor și afectează imaginea națională și internațională a guvernului ucrainean», a subliniat diplomatul francez.

Isabelle Dumont a menţionat că scrisoarea, redactată în limbile engleză și ucraineană, a fost trimisă pe adresa Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.

Artem Șevcenko, purtător de cuvânt al MAI, a confirmat deja că ministrul Arsen Avakov a primit scrisoarea respectivă.

Добавить комментарий