Pe pictorii Leonid Popescu din Chișinău și Andrei Jitaru din Mălinești, regiunea Cernăuți, îi leagă o prietenie de jumătate de veac. S-au întâlnit la Chișinău, în frumoșii ani de studenție, au trăit împreună câțiva ani la aceeași gazdă. Apoi drumurile lor s-au despărțit, fiecare urmându-și calea destinului și creației, însă prietenia lor s-a menținut, deși nu s-au văzut 20 de ani. Leonid Popescu a devenit un grafician recunoscut în Moldova și România, a pictat multe biserici. Penelul lui iscusit a împodobit cu chipuri de sfinți Catedrala Mitropolitană din centrul Chișinăului. Aflându-se în cercul scriitorilor (mai mulți ani a machetat săptămânalul „Literatura și Arta” al lui Nicolae Dabija), a prins harul scrisului. A scos de sub tipar câteva romane, unul dintre cele mai apreciate fiind „Deportări din valea Răutului” (2023). La baza lui stau amintirile pe care i le-a destăinuit autorului bunica sa, Mărioara Popa, întoarsă din Siberia, din locurile de deportare ale miilor de basarabeni.
Andrei Jitaru a fost nevoit să se întoarcă de la Chișinău la baștină, din motive familiale. A îngrijit mai mulți ani de mama bolnavă. Și-a făcut datoria filială, dar viața de la țară nu l-a îndepărtat de lumea fermecată a artei. Este o lume în care pictorul Andrei Jitaru se simte în apele sale, pe țărmul fericirii de creație. El continuă să picteze pânze mari și compozițiile sale abstracte la prima vedere exprimă o profundă filosofie a vieții, a istoriei neamului nostru. Deși a avut până acum vreo zece expoziții personale, nu tinde să-și vândă lucrările. Duce un mod de viață de ascet, „nevoindu-se” în numele artei.
Anul trecut prietenul său Leonid Popescu din Chișinău l-a vizitat la Mălinești și au decis să organizeze o expoziție comună la Palatul Național al Românilor. În cadrul ei pictorul de la Chișinău, Leonid Popescu, a venit și cu o surpriză plăcută pentru românii din regiunea Cernăuți – cu mai multe cărți de ale sale, printre care era și romanul „Deportări din valea Răutului”, cu miros proaspăt de cerneală tipografică.
Tema deportărilor este comună pentru ambii maeștri ai penelului. Pictorul de la Mălinești, Andrei Jitaru, a explicat că o parte din tablourile sale exprimă metaforic tragedia neamului nostru, oasele căruia albesc Siberia.
Săptămâna trecută vechii prieteni s- au întâlnit din nou și au adus iarăși o expoziție comună la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. În cele două zile de weekend ea a fost admirată și apreciată de mai mulți vizitatori, inclusiv din România – este vorba de membrii Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți-Suceava).
–Când am trecut vama în Ucraina, am arătat gravurile pe care le-am adus și cartea „Deportări din valea Răutului” pe coperta căreia este portretul tiranului Stalin, care a deportat popoarele noastre. Vameșul ucrainean a zâmbit și a spus că ea este „un buletin convingător”, a accentuat Leonid Popescu în timpul discuțiilor referitoare la vernisajul din Palatul Național al Românilor din Cernăuți.
În luarea sa de cuvânt oaspetele de la Chișinău a menționat nu o dată:
–Andrei Jitaru este un „Picasso al Bucovinei”. El este foarte modest, iar opera sa e de mare valoare artistică. El trebuie scos în lume.
La vernisarea expoziției fiind prezenți câțiva oameni de afaceri din regiunea Cernăuți și România au promis că-l vor ajuta pe Andrei Jitaru să-și expună tablourile la Suceava, ba chiar și în alte orașe ale României.
–În lumea culorilor eu mă simt liber, a declarat Andrei Jitaru. Am stilul meu și mă țin de el. Unele din lucrările mele nu au caracter național, tragedia umană este generală pentru toți.
Se spune că arta exprimă frumosul vieții. Tablourile lui Andrei Jitaru exprimă profunzimea gândirii umane, ca rezultat al frământărilor sociale.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com