Pensiile constituie cea mai mare nedreptate şi durere a societăţii. Oamenii, care au muncit toată viaţa şi au creat potenţialul economic al statului (Ucraina avea una dintre cele mai dezvoltate economii între fostele republici unionale), s-au ales cu cele mai mici pensii. Cei care au „împărţit” între ei acest potenţial şi au devenit oligarhi peste noapte dictează alte legi, menite să le înmulţească avutul şi să menţină societatea împărţită în două: oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci.
În Ucraina, din 1991 încoace, guvernele se schimbă aşa cum o doamnă capricioasă îşi schimbă mănuşile. Fiecare nou guvern vine cu scopul de a asigura ca salariul minim să coincidă cu minimul de trai. „Balansând” pe frânghia lungă a crizei economice, nu întotdeauna el ajunge în punctul dorit. Şi dacă în ultimul timp patronilor li se cere ca salariul minim al angajaţilor acestora să nu fie mai mic decât minimul de trai, atunci în privinţa egalităţii între minimul de trai şi pensia minimă guvernele tac. Pensia minimă niciodată na corespuns minimului real de trai. Deci, reiese că omul, cu un stagiu de cotizare de 30-40 de ani, ajunge la bătrâneţe fără mijloace sigure de existenţă. Iar reforma pensiilor despre care se trâmbiţează atât de mult nu este altceva decât o anestezie împotriva sărăciei.
Guvernul, prin reforma pensiilor din 1 octombrie anul curent, despre care s-a vorbit atât de mult, „i-a fericit” pe 10,5 milioane de cetăţeni, care s-au ales cu pensii „actualizate”. Majoritatea acestora sunt foşti agricultori, medici şi învăţători, care au asigurat populaţia ţării cu produse alimentare, i-au învăţat pe copii şi i-au tratat pe bolnavi. Iar în rezultatul operaţiei numite ambiţios „actualizare” s-au ales cu un adaos la pensii de până la 200 grivne. Este vorba de fiecare al doilea pensionar din Ucraina. Sau bucurat de cea mai mare creş- tere a pensiilor locuitorii din regiunile industriale ale ţării – Doneţk, Lugansk, Dnipropetrovsk. Iar cea mai mică creştere a pensiilor a fost înregistrată în regiunile Ternopil, Transcarpatică şi Cernăuţi, adică în regiunile agrare.
Funcţionarii şi deputaţii afirmă, şi pe bună dreptate, că asupra mărimii pensiilor influenţează doi factori: mărimea salariului şi mărimea stagiului de cotizare. Este greu de explicat pensionarilor de la sate, care au muncit în condiţii grele primind un salariu mizerabil, aceste noţiuni economice elementare.
„Actualizarea” pensiilor nu a atins efectul dorit – majoritatea covârşitoare a pensionarilor au rămas dezamăgiţi. Şi iată, Guvernul a promis încă o majorare a pensiilor. În orice caz, aşa a declarat ministrul Politicii Sociale, Andrii Reva. Guvernantul i-a avut în vedere pe cei care au un stagiu mare, dar au primit salarii mici. El, însă, nu s-a grăbit să anunţe când va avea loc majorarea, dar a accentuat că Guvernul elaborează mecanismul respectiv. Premierul a declarat că prioritatea Guvernului este „calitatea vieţii ucrainenilor”. Dacă e aşa, mecanismul, despre care a amintit ministrul, va fi pus repede în vigoare.
Dacă guvernanţii ne bucură, economiştii ne întristează: bani nu prea sunt pentru majorarea pensiilor. În afară de aceasta, Guvernul trebuie să îndeplinească promisiunea dată Fondului Monetar Internaţional, care îi cere majorarea stagiului de cotizare, necesar pentru ieşirea la pensie. În următorii cinci ani vor atinge vârsta pensionării 3,7 milioane de cetăţeni ucraineni, dar dintre ei vor putea ieşi la odihna binemeritată numai 1,2 milioane, care vor avea stagiul necesar. Până ce 2,5 milioane de persoane îşi vor acumula stagiul necesar, se va face o „economisire” a mijloacelor băneşti din bugetul şi aşa sărac al Fondului de pensii. Iată aşa, când cu propteli, când cu opinteli, trece carul pensiilor pe drumul reformelor.