De Ziua Limbii Române
Primăvara cuvintele înmuguresc
În ciuda iluziilor rătăcite.
Păsările graiului, după semn ceresc,
Revin în cuiburi goale și părăsite.
Mi-a dăruit timpul un cuvânt – Mărțișor
Pentru inima-ncărcată de iubire.
Simt: din glezne până-n creștet al ei fior
Îmi deșteaptă eul din lung-amorțire.
În loc de semințe sub brazdă încolțesc
Cuvintele dăinuirii – scumpă avere.
Ciocârlia le slăvește-n tril păsăresc
În lumina divină de Înviere.
Speranța crește, ca ziua de Cireșar
Și orice-ndoială ca valul se pierde.
Cuvântul intră-n codru ca într-un altar,
Unde doina-și alege icoana verde.
Cuvântul-rugăciune ia chipul de spic
Ca-apoi să ne-adune. E-aproape cina.
Visul de aur înfruntă ca un voinic
Gânduri deșarte și negre ca neghina.
Cornul abundenței e păstrat de Gustar
Cu rodul pământului pentru clipe cerești.
Curg întruna cuvintele pline de har,
Mă aleg c-un singur fruct din mere domnești.
Baciul gândurilor mele pe tomnatic
Se reține cât zările mai sunt line.
Tinerețea, ca un cocor singuratic,
Își caută stolul de cuvinte-n mine.
Sunt sinonimele ei, care apar-dispar,
Lăsându-și expresia pe a mea față.
Antonimele s-au înfrățit cu Brumar
Și rătăcesc ca nălucile prin ceață.
Ecou de silabe în codrul înnegrit
Măsoară timpul sprinten ca o căprioară.
Singuratic rămân, câte un zeu din mit
Îmi răstoarnă clepsidra a doua oară.
Voi ajunge să-mi depăn povestea în ghem
Ca timpul să-și țese o altă cămașă?
Mă înfiază din nou steaua de Bethleem
Și ninge din ceruri cu litere în fașă.
Vasile CARLAȘCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com