„Sângele martirilor este sămânţa bisericii”
Persecuţiile staliniste au continuat şi în zilele următoare. Pe data de 2 aprilie sunt arestaţi 15 români, foşti participanţi la evenimentul tragic de la Varniţa. Călăii regimului totalitar sovietic au întemniţat 6 ţărani din localitatea Pătrăuţii de Sus. În închisoarea din Cernăuţi vor fi aruncaţi: Gheorghe Bogdan, născut în 1912; Ilie Cucereanu, născut în 1909; Gherasim Nicolaiciuc, născut în 1900; Gheorghe Nituşcă, născut în 1914; Ilie Simionescu, născut în 1911; Aurel Ursulean, născut în !922. Toţi au apucat drumul suferinţelor spre regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă, unde au murit primii cinci martiri indicaţi.
Nicolae Galac, născut în 1906; Gheorghe Holunga, născut în 1902; Dumitru Moldovan, născut în 1913. Tustrei au venit pe lume în satul Carapciu din Bucovina. În lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk şi-a găsit mormântul Nicolae Galac.
În mâinile staliniştilor au intrat: Ion Ghiza, născut în 1914; Ion Opaiţ, născut în 1920; Vasile Ovaciuc, născut în 1903; Mihai Plevan, născut în 1910; Ion Timiş, născut în 1912. Toţi au văzut lumina zilei în localitatea Cupca. În regiunea Sverdlovsk au închis ochii pentru totdeauna Vasile Ovaciuc şi Ion Timiş.
Tot în ziua de 2 aprilie 1941 a fost încătuşat şi ţăranul Ilie Zegrea, născut în 1890, în satul Suceveni din Bucovina istorică. Pe data de 20 mai, acelaşi an, Tribunalul Militar al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”.
Pe data de 6 aprilie este arestat Gheorghe al lui Vasile Amariei, născut în 1879, în Suceveni, poseda studii medii incomplete, ţăran. Primeşte 10 ani de temniţă şi moare la 15 octombrie, acelaşi an, în regiunea Sverdlovsk. Tot în aceeaşi zi va fi aruncat în beciurile fioroase ale închisorii cernăuţene Dumitru al lui Ion Tărâţă din Cupca, fiind condamnat la 8 ani de detenţie „pentru încercarea de a trece frontiera de stat”.
A doua zi, la 7 aprilie, în mâinile staliniştilor intră Gheorghe al lui Andrei Bidu, născut în 1910, în localitatea Răcheteu din România, locuitor al satului Petriceni, raionul Hliboca. Pe data de 3 octombrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de lagăr „pentru trădarea patriei”. Aflându-se în detenţie, va fi din nou condamnat, în ziua de 21 august 1943, la 10 ani de muncă silnică „pentru agitaţie antisovietică”. Se stinge din viaţă pe data de 30 martie 1947, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
Pe data de 10 aprilie va fi încătuşat Ion al lui Gheorghe Cârciul, născut în 1920, în Tărăşeni din fostul raion Hliboca, neştiutor de carte, ţăran. Este condamnat la 10 ani de închisoare „pentru trădarea patriei”. Părinţii, Gheorghe al lui Toader Cârciul, născut în 1887, şi Zamfira a lui Casian Cârciul, născută în 1883; precum şi surorile, Dochiţa şi Elena, fiindcă erau „rude cu un trădător al patriei”, vor fi deportaţi în ziua de 7 mai 1941, în stepele pustii ale Kazahstanului.
La 15 aprilie este arestat ţăranul Ion al lui Lazăr Moraru, născut în 1899, în localitatea Cupca, fiind acuzat de faptul că a încercat să treacă frontiera în România, în timpul masacrului sângeros de la Fântâna Albă. Supus chinurilor infernale, închide ochii pentru totdeauna în ziua de 20 mai 1942, în lagărul stalinist din regiunea Sverdlovsk. În aceeaşi zi a fost ferecat în lanţuri Mihai al lui Vasile Barbir, născut în 1919, în satul Jadova, fostul judeţ Storojineţ al României, poseda studii primare, ţăran. Fiind acuzat de „activitate subversivă”, este împuşcat, pe data de 28 iunie 1941, în închisoarea din Cernăuţi, conform indicaţiilor călăului Meşyk, fostul Comisar al Poporului pentru Securitatea de Stat al Ucrainei Sovietice.
În a doua jumătate a lunii aprilie 1941 continuă teroarea stalinistă. În ziua de 19 aprilie, reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl arestează pe Vasile al lui Gheorghe Cojuhar, născut în 1913, în orăşelul Noua Suliţă din Basarabia, poseda studii medii incomplete, pompier. Va fi condamnat la 5 ani de lagăr „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”.
Pe data de 23 aprilie, în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. nimereşte Ion al lui Dumitru Dugan, născut în 1901, în Cupca. Ţăranul este acuzat de către autorităţile bolşevice de faptul că a încercat să treacă frontiera în România, în timpul evenimentului sângeros de la Varniţa. Moare în ziua de 6 iulie 1942, într-un lagăr stalinist din regiunea Sverdlovsk. Tot la 23 aprilie va fi încătuşat Silvestru al lui Gavrilă Boar, care a văzut lumina zilei în 1890, în satul Carapciu din Bucovina. Românul este inclus în categoria „trădătorilor patriei socialiste”.
Peste trei zile, la 26 aprilie, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea despre deportarea Anei a lui Ion Boiciuc din Mahala, născută în 1882, fiind învinuită de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”. Tot în aceeaşi zi va fi deportată şi Domnica a lui Gheorghe Coiţan, născută în 1883, în acelaşi sat Mahala. Împreună cu ea, va apuca drumul chinurilor veşnice Radu Coiţan, un copil de un an, care constituia pentru nemărginitul imperiu bolşevic cea mai mare primejdie.
Tot pe data de 26 aprilie va porni către Republica Komi ţăranca Dochiţa a lui Andrei Costeniuc din Volcineţ, născută în 1897. Şi-a găsit mormântul în tundra Nordului. În aceeaşi zi este deportat şi Petru al lui Tănase Costeniuc, tot din localitatea Volcineţ, născut în 1922. A rămas şi el să-şi doarmă somnul de veci în îndepărtata Republică Komi. În acel pustiu de la nord, unde nopţile negre-s fără sfârşit, s-a rupt şi firul vieţii româncei Agafia a lui Constantin Carp, care a venit pe lume în localitatea Mahala, la 1894, deportată şi ea pentru faptul că „era rudă cu un trădător al patriei sovietice”.
Pe data de 26 aprilie 1941, autorităţile comuniste au decis şi destinul Domnicăi a lui Ilie Antonovici din Cernăuţi, născută în 1888, fiind şi ea nevoită să părăsească vatra-i străbună, acest ţinut mioritic, de basm, frumos ca o legendă, şi să pornească spre pământul durerii, înconjurat cu trei rânduri de sârmă ghimpată, unde se aflau copii fără mame, femei fără nume, bătrâni fără ţară, cu suflete stinse, îndurând cu toţii grozăviile temniţelor staliniste.
La finele lunii aprilie, în mâinile călăilor bolşevici vor intra martirii din ţinut, care, după părerea organelor staliniste de represalii, „au condus acţiunile antisovietice, teroriste” de la Fântâna Albă. Astfel, în ziua de 28 aprilie este arestat de către reprezentanţii Secţiei Raionale Hliboca a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. românul Constantin al lui Nicolae Holunga, născut în 1914, în localitatea Carapciu, poseda studii medii incomplete, ţăran, fiind acuzat de faptul că a fost „organizatorul violării înarmate a frontierei” în ziua de 1 aprilie, în timpul masacrului sângeros de la Varniţa. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi imperiul sovietic, va fi transferat în Siberia, unde dispare fără urmă.
Tot în aceeaşi zi va fi încătuşat ţăranul Nicolae al lui Tănase Plămadă, născut în 1919, în oraşul Vicovu de Sus, astăzi judeţul Suceava al României, poseda studii primare. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în comuna Pătrăuţii de Jos, încadrată la finele lunii iunie 1940 în componenţa Uniunii Sovietice. Pe data de 3 octombrie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie „pentru intenţia de a-şi trăda patria”. Moare în ziua de 11 iunie 1943, într-un lagăr comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
A doua zi este ferecat în lanţuri de către reprezentanţii regimului bolşevic totalitar Constantin al lui Ion Bojescu, născut în 1896, în satul Carapciu, poseda studii primare, ţăran. Acuzat de „trădare de patrie”, va fi dus în Siberia, unde închide ochii pentru totdeauna pe data de 8 septembrie 1942, în lagărul blestemat din regiunea Sverdlovsk.
În aceeaşi zi este aruncat în beciurile închisorii cernăuţene Ion al lui Ilie Musteaţă, născut în 1896, tot în localitatea Carapciu din Bucovina istorică, ţăran, cu studii superioare. Odată cu începerea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul apucă drumul Gulagului bolşevic, fiindcă „a trădat patria socialistă”.
Datorită cercetărilor întreprinse s-a descoperit că pe data de 1 aprilie 1941, reprezentanţii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. l-au arestat pe pădurarul Grigore al lui Gheorghe Suruceanu, născut în 1914, în satul Proboteşti din Ţinutul Herţei. Conform deciziei din 14 noiembrie 1942 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, martirul va fi condamnat la 10 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru participare la acţiunea teroristă”.
La evenimentele tragice de la Lunca şi Fântâna Albă, după cum confirmă documentele de arhivă, au participat băştinaşi din toate colţurile ţinutului mioritic. La aceste grandioase manifestări antisovietice s-au încadrat oameni de diferite profesii, vârste şi origini, fiindcă pentru toţi dictatura stalinistă, instaurată pe pitoreştile meleaguri, binecuvântate de Atotputernicul, a însemnat teroare bolşevică. Băştinaşii plaiurilor voievodale au fost lipsiţi de libertate, fiind duşi cu miile în Gulagul sovietic pentru a fi nimiciţi. Nu există în ţinutul de la poale de Carpaţi, scăldat de apele istorice ale Prutului, Nistrului şi Ceremuşului, „familie din care n-a murit cineva, n-a fost arestat, exilat sau rănit cu tot felul de înjosiri în războiul”, purtat împotriva băştinaşilor de acei, care declarau sus şi tare că au adus „libertate” şi „fericire” pe acest pământ strămoşesc. Războiul, care a durat decenii în şir, a secerat sute de mii de vieţi nevinovate. Woodrow Wilson sublinia: „Libertatea nu consită în cele mai bune declaraţii ale drepturilor omului. Aceasta consistă în traducerea declaraţiilor în adevărate acţiuni”.
Născuţi într-un mediu de legendă, cu dorul de libertate permanent aprins în piept, urmaşii mândrilor răzeşi s-au pornit, în iarna şi primăvara anului 1941, în căutarea libertăţii. Pentru ea şi-au dat viaţa, trecând în eternitatea memoriei, fiindcă „sângele martirilor este sămânţa bisericii”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com