Apropiere simbolică între Rusia și China. Putin şi Xi Jinping au gătit și au băut votcă împreună la Vladivostok

skynews-pancakes-putin-xi_4417917

 

Preşedinţii rus şi chinez, Vladimir Putin şi Xi Jinping, şi-au oferit marţi un moment de destindere cu „blinî” (un fel de clătite mai mici, dar mai groase) şi vodcă, în marja unui forum economic care are loc în Extremul Orient rus, informează AFP preluată de Agerpres.

Reuniţi la Vladivostok pentru a discuta despre legăturile economice bilaterale şi Coreea de Nord, cei doi lideri au preparat „blinî” în faţa camerelor de filmat şi au băut câte un gât de vodcă.

În imaginile difuzate de mass-media oficiale, preşedintele rus şi omologul său chinez pot fi văzuţi purtând câte un şorţ de bucătărie, în timp ce întorceau în tigaie „blinî” pe care le mâncau cu caviar, înainte de a ciocni.

Mai devreme în timpul zilei, preşedintele chinez şi-a exprimat satisfacţia pentru legăturile dintre cele două ţări, afirmând că „prietenia lor nu va înceta să se consolideze”.

Întrevederea dintre preşedinţii rus şi chinez coincide cu începerea, marţi, a celor mai ample manevre militare organizate de Rusia după dezmembrarea URSS, exerciţii la care participă de asemenea China şi Mongolia. Exerciţiile — denumite „Vostok-2018” — se desfăşoară în Siberia Orientală şi în Extremul Orient rus.

Добавить комментарий