Ţinutul natal – meridian spiritual
La 7 kilometri din inima Boianului, în partea lui de nord, se află cătunul Arboreni (mai numit câte o dată de localnici „Hai”). Am luat ca puncte de pornire Școala din centru (în prezent Liceul nr.1) și primăria – cele două instituții de care viața cătunului este strâns legată de Boian. Aproape cu o sută de ani în urmă, în 1924 mai multe familii din satul Arbore, fostul județ Gura Humorului, s-au mutat în acest loc pentru a lucra pământul. Astfel a apărut cătunul Arboreni, la intersecția de drumuri: unul coboară spre Boian, iar altul unește satele Rarancea (Ridkivți) și Răchitna. Țăranii strămutați din Arbore și-au ridicat case pe unul din fostele câmpuri de bătălie ale Primului Război Mondial. Astfel, arborenii au lăsat rădăcini în pământul nord bucovinean. Din perioada sovietică și până în prezent cătunul Arboreni ține de Consiliul sătesc Boian, iar copiii satului, după ce urmează școala primară de aici, frecventează Școala din centrul Boianului. Pe timpurile nu prea îndepărtate pentru ei funcționa pe lângă Școala medie din centru un internat, iar acum la dispoziția elevilor din Arboreni este pus autobuzul școlar. Iar locuitorii cătunului se folosesc de autoturismele private pentru a veni la Boian sau a pleca la Cernăuți.
Pe noul drum al istoriei arborenii pășesc de un veac. Fiecare familie de aici are rude în comuna Arbore din România și aceste legături familiale n-au încetat niciodată, chiar dacă destinul istoric i-a împărțit în state diferite. Comuni le sunt strămoșii și faptele acestora lăsate în istoria neamului românesc. Satul Arbore (în prezent din județul Suceava) este legat de numele hatmanului Luca Arbore, personalitate marcantă din perioada medievală a Moldovei. Pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare el a fost portar al Sucevei, apărând cetatea de scaun în 1497, asediată de oastea poloneză a lui Ioan Albert, care apoi a fost înfrântă de viteazul domnitor al Moldovei în Codrii Cosminului. Luca, fiul pârcălabului Arbore, cel reținut de istorie ca apărător al Cetății Neamțului în timpul invaziei turcești din 1476, a îndeplinit funcția de portar al Sucevei timp de aproape 40 de ani. El este caracterizat de istorici ca „unul din principalii boieri ai lui Ştefan cel Mare, un sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea, mentorul şi tutorele lui Ştefăniţă în timpul minoratului acestuia până ce, în 1523, la Hârlău, fu tăiat de acesta din urmă pentru trădare”. Hatmanul Luca a ridicat în 1502 pe vatra satului Arbore Biserica cu hramul Tăierea Capului lui Ioan Botezătorul, una dintre cele mai frumoase și mai vii mărturii ale artei medievale moldovenești. Pictura ei murală uluiește prin colorit și mesaj. Biserica, ridicată numai în cinci luni, servește drept necropolă pentru familia Arbore. În zilele noastre ea a fost trecută în Lista patrimoniului mondial UNESCO.
Dar să trecem de la istorie la realitățile de astăzi. Cătunul Arbore din CT Boian este înconjurat de livezi intensive. Ele aparțin mai multor fermieri, majoritatea lor fiind străini, deși localnicii nu s-au dezobișnuit să lucreze pământul, afirmă arboreanul Florea Botă. Cătunul Arboreni pe jumătate e pustiu – am mai rămas vreo sută de oameni. Majoritatea locuitorilor, mai ales tinerii, își asigură existența, muncind în alte părți și în alte țări. Dar case frumoase continuă să apară la Arboreni, alături de cele pustii.
Doamna Vergina Simionca a revenit la Arboreniul natal după absolvirea Institutului Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți și după câțiva ani de activitate la Școala medie din Biserica Albă, regiunea Transcarpatică. A lucrat până la pensionare la Școala primară din Arboreni, care se află chiar lângă casa ei.
–Trist e satul și această tristețe se poate vedea și în geamurile școlii pustii, spune doamna Vergina. Copiii învață în clădirea mai nouă a grădiniței. Cât de straniu ar părea, dar numărul lor e în creștere. Acesta e semn bun pentru micul nostru cătun…
Față-n față cu vechea clădire a școlii se află Biserica Sfânta Treime, menținută într-o stare foarte bună. Localnicii au grijă de lăcașul lor de închinare.
–Cu mulți ani în urmă, anume la Arboreni mi-am început biografia de muncă, afirmă domnul Gheorghe Botă, originar din Hlinița Boianului. Am lucrat ca felcer după absolvirea Școlii de Medicină din Noua Suliță. Am vizitat astăzi cătunul Arboreni și m-am bucurat că oamenii în vârstă mă mai țin minte. Le-am dăruit câte o carte de-a mea – „Întâmplări și destine de poveste din Bucovina”, consacrată jubileului de 500 de ani al Boianului.
În această istorie de jumătate de mileniu al mândrului sat de pe fosta „moșie a lui Ion Neculce” ultimul veac este comun și cu cea a cătunului Arboreni. Viața continuă. Cătunul Arboreni, străjuit acum de livezile în floare, este însemnat și de „păsările tinereții noastre” – de cocostârcii care își au cuibul pe stâlpii din această așezare pitorească. Or, cocostârcii sunt păsările care simt foarte bine bunătatea oamenilor…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com