Autoritățile din Ucraina și Moldova vor să implementeze un sistem de avertizare timpurie în caz de inundații pe râul Prut

34584575_2119065521455560_9098438125478215680_o-e1528202668802

Regiunea Cernăuți, dar și raionul Briceni, Republica Moldova, vor avea un sistem de avertizare timpurie, care va micșora impactul inundațiilor asupra populației. Conferința de lansare a proiectului „Dezvoltarea unui sistem teritorial de avertizare timpurie în caz de inundații în regiunile râului Prut” a avut loc astăzi la Edineț, cu participarea conducerii Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina, reprezentanți Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI din Republica Moldova, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale din preajma râului Prut, informează Independent.md

Programul are drept parteneri Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina,  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova, dar și Asociația Obștească BAID.

Potrivit programului, sistemul de înștiințare timpurie, care va fi implementat în regiunile cu potențial pericol de inundații va preveni pierderile de vieți omenești și va minimaliza prejudiciul material în caz de situații excepționale. Potrivit informațiilor, proiectul va dura până în luna februarie 2019, iar la finalul acestuia, sistemul de înștiințare timpurie urmează să fie activ și funcțional.

Valoarea proiectului este în sumă de 330 mii euro, bani alocați de Uniunea Europeană. Potrivit programului 10% din valoarea acestuia este acordată de țările partenere. Sisteme similare de înștiințare timpurii pentru alertarea populației în caz de inundații sunt utilizate în România, Slovacia și Germania.

Добавить комментарий