(In memoriam)
Nu cunosc nici un bucovinean, plecat de la baștină, cu sau fără voia sa, să nu-i fie dor de dulcea Bucovină. Gândindu-mă la ei, la bucovinenii care sunt împrăștiați prin lume, mă compar cu mine însumi. Eu n-aș putea trăi niciunde pe pământ fără Bucovina. Deși am fost în multe locuri deosebite, peste mări și țări, dar aici este acasă. Aici este baștina. Aici este Bucovina.
Dorul de Bucovina și de orașul natal Cernăuți, l-a purtat toată viața în suflet și doamna profesoară și scriitoare Rodica Puia. Pe 21 februarie anul curent s-au împlinit doi ani de când a plecat cu acest dor arzător pe tărâmul neantului. La 23 februarie, tot atunci, a fost condusă, acolo la Târgu-Mureș, din Ardeal, orașul unde se stabilise cu traiul, pe ultimul drum.
…Ne cunoșteam cu regretata (de-ați ști ce greu îmi vine să spun aceste cuvinte) Rodica Puia de peste 30 de ani. Am făcut cunoștință pe la începutul anilor 90 ai secolului trecut. O vedeam mai întâi pe distinsa noastră doamnă la sărbătorile noastre de suflet. Mai ales era nelipsită de la sărbătoarea Limbii române, ce avea loc în pragul toamnei, an de an, la Cernăuți. O întâmplare plăcută a făcut să ne împrietenim.
Pe la începuturile renașterii noastre spirituale, când d-na Rodica Puia, ajutată de câțiva oameni de suflet căutau prin Bucovina noastră tineri dornici de a face carte în România, o tânără pe atunci, Livia Pucaievici, care era studentă deja la facultatea de actorie, la Universitatea din Târgu-Mureș, s-a încumetat să invite vreo 30 de domni și doamne, conduși de inimoasa Rodica Puia, la noi la Pătrăuții de Jos. Pe socoteală proprie, suținută material de mama și bunica, care erau atunci în viață, Livia i-a poftit chiar la ea acasă, oferindu-le gazdă pe la oamenii din sat. Iar la Căminul cultural artiștii amatori ai satului au susținut un frumos concert. Deoarece peste două decenii și jumătate am fost prezentatoare a multor festivaluri, concerte, apariții în scenă, am fost și atunci, bineînțeles. Ba mai mult chiar, am ajutat-o împreună cu câțiva pătrăuceni pe domnișoara Livia în organizarea primirii oaspeților. A fost și slujbă la biserică atunci, oficiată de regretatul protoiereu al bisericii pătrăucene, Gheorghe Zmoșu. Am făcut rost de ziare și reviste de ale noastre din Bucovina, (încă nu aveam cărțile proprii tipărite), cu articole despre sat, oameni, evenimente. Atunci, la masa festivă, pregătită chiar acasă la Livia, ne-am împrietenit cu doamna Rodica Puia.
Pe urmă abia așteptam să ne întâlnim la Cernăuți. Venea cu soțul său, profesorul Carol Puia, și erau mereu găzduiți de regretatul ziarist și publicist Dumitru Covalciuc. El tipărea almanahul „Țara Fagilor” acolo la Târgu-Mureș ajutat de soții Puia, domnii Nicolae Băciuț, Dimitrie Poptămaș, dar și alții. Ne mai întâlneam și pe paginile acestui almanah, unde ei, târgomureșenii și noi, bucovinenii, publicam câte ceva din creațiile noastre.
De fiecare dată doamna Rodica cu soțul, cu alți oameni de suflet, veneau atât cu almanahurile respective, dar și cu zeci de cărți și reviste pe care le împărțeau cu drag bucovinenilor noștri.
Iar noi două mai făceam schimb și cu mici cadouri și amintiri ce le păstrez cu drag toată viața. Țin minte că la o întâlnire la Cernăuți mi-a adus cadou o pereche de cercei și o salbă, văzând că îmi plăcea să am mereu la gât, în urechi, pe mână cercei, mărgele, inele. Până la pandemie le purtam în permanență ca atribute la vestimentația ce o aveam. Odată mi-a spus să fac tot posibilul să ajung până la Târgu-Mureș. „Te voi primi ca pe o regină”, mi-a spus atunci. A insistat. Cu vreo 13-14 ani în urmă, am luat într-o toamnă, câteva zile pe cont propriu de la serviciu și am plecat la Târgu-Mureș. Vorbele ilustrei doamne s-au adeverit. Mă aștepta cu o prietenă la gară. Cele 4 sau 5 zile petrecute pe meleagurile ardelene, în frumosul oraș Târgu-Mureș, nu le voi uita niciodată. Am avut parte de întâlniri și prezentări de carte, de excursii, vizite, interviuri, locuri și oameni minunați pe care i-am revăzut sau cunoscut acolo.
Am fost cazată în apartamentul ei de la etajul 5 se pare, la blocul din centrul orașului. Nu prea mare, dar atât de confortabil, păstrând ceva din trecutul acestui neam, cu mobilă de epocă, cărți, și un ungher religios, la care se confirma doamna. Am discutat atâtea lucruri frumoase, am depănat amintiri. Doamna Rodica mi-a arătat poze de ale ei din copilărie, din Cernăuțiul de altădată. Povestea despre acele vremuri din copilăria ei, cu atâta nostalgie. Era mereu înflăcărată când vorbea de neam, credință, grai, tradiții, Bucovina… Țin minte că în duminica ce am petrecut-o acolo am fost la slujba de la o biserică, unde amenajase la intrare o expoziție dedicată marelui Eminescu. Am vorbit despre literatură, cultură, artă, istorie, despre marile valori ale neamului. Era discretă, erudită, politicoasă, bine educată, sinceră, cumsecade, amabilă. Era puțin tristă, căci una din fiicele ei era bolnavă, dar se ruga la Bunul Dumnezeu pentru ea. Cu cealaltă fiică a ei, am făcut cunoștință, ne-a vizitat. Mă ducea cu plăcere peste tot, spunând că are la ea în vizită o doamnă profesoară din Bucovina ei natală. Țin minte întâlnirea, de la sediul unui partid, care ne-a putut găzdui, cu oameni de cultură, unde am dăruit cărți, am povestit despre creația mea, despre Bucovina, și am ascultat atâtea relatări interesante.
Ținea cu sfințenie la valorile și la oamenii noștri. Mi-a spus că mulți bucovineni i-au fost oaspeți în apartamentul ei primitor de pe plaiurile ardelene. În totul ce făcea se simțea dragostea și dorul de Bucovina. Eu veneam atunci din Țara Fagilor, alinându-i parcă dorul nestins de Cernăuți și întreaga Bucovină.
Păcat numai că nu avea nici o carte de a ei atunci la îndemână să mi-o facă cadou. Soțul ei, profesorul Carol Puia, o susținea în toate. Vorbea și el cu mult drag de baștina soției sale, care îi devenise între timp și lui apropiată. Cu părere de rău cu câțiva ani în urmă, a plecat și el pe un alt tărâm.
A mai venit de câteva ori la Cernăuți, dar vizitele erau mai rare, anii își luau ce era a lor. Apoi n-a mai venit. A revenit cam amărâtă și întristată la Crasna, cu un grup de tineri. Fiica bolnavă îi murise, dar ea încerca să se țină, deși se vedea că îi era greu. Era invitată tot de o fostă studentă de la actorie, Olga Bruja, care fusese cu ani în urmă și ea la Pătrăuții de Jos la acea întâlnire. Am până acum un simbol al tricolorului românesc ce mi l-a dăruit atunci la Crasna, unde venise cu câțiva membri ai Asociației „Dacii liberi”. Păstrez și acele cadouri ce mi le-a făcut atunci la Târgu-Mureș, cele câteva, prea puține de fapt poze, ce le-am făcut împreună, la Cernăuți și la Târgu-Mureș. Nu bănuiam că acea întâlnire de la Crasna, avea să fie ultima.
Viața acesta e cu probleme și greutăți, câțiva ani nu ne-am întâlnit. Apoi cred că plecarea tot neașteptată a lui Dumitru Covalciuc a marcat-o pe ilustra doamnă.
A venit peste noi necazul, mai întâi cu pandemia ce ne-a ținut închiși, iar acum și acest război care tot durează, și nu știm când se va sfârși. Bănuiesc că greutățile prin care au început să treacă dragii ei bucovineni, au marcat-o, aducându-i durere în suflet.
Pe 23 februarie 2023, am aflat vestea tristă. Mi-a comunicat-o distinsul domn Dimitrie Poptămaș. Am citit și cele scrise de ziarista Maria Toacă, dar și cele relatate de scriitorul și omul de cultură Nicolae Băciuț din Târgu-Mureș. Mai întâi am vărsat lacrimi de durere, am rostit o rugăciune pentru memoria ei luminoasă.
Regret amarnic că n-am scris mai mult despre ea, vrednica fiică a Bucovinei. Ca și regretata poetă creștină de la Timișoara, Mariana Gurza, originară din satul Cupca, la fel și cernăuțeanca Rodica Puia, a trăit cu dorul neîmplinit de baștină.
Acum la Cernăuțiul ei drag, în Bucovina ce a purtat-o mereu în suflet va veni doar amintirea. O amintire frumoasă pe care ne-a lăsat-o moștenire fiica acestor plaiuri, neuitata scriitoare și activistă Rodica Puia.
Odihnă veșnică, vrednică și mândră fiică a Bucovinei. Vă spunem acum la 2 ani de la trecerea în neființă. Acolo sus, printre luceferi sunt atâția bravi bucovineni, ce au trăit și luptat, au mers pe drumurile întortocheate ale vieții cu dragostea și dorul nestins de Bucovina.
Nu vă vor uita bucovinenii și Bucovina. Amintirea e veșnică…
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com