Când va fi asfaltat drumul între Ciudei și Igești?

chudej.w695

Odată cu crearea Comunității Teritoriale Unite Ciudei, locuitorii satelor care au intrat în componența ei, au avut mari speranțe în repararea drumurilor, mai ales a celui dintre satele Ciudei și Igești. Acesta a fost și unul dintre scopurile pe care și le-a pus primarul Anatolie Pițu.

Problema stării drumurilor a fost abordată imediat în fața instanțelor și s-a obținut ca în anul curent pentru lucrările de reparații rutiere să fie alocate 22 milioane de grivne, inclusiv 11 milioane grivne din buget. Până la finele lunii iulie lucrările urmau să fie încheiate, doar antreprenorul a primit bani în avans – 3 milioane grivne. Lucrările, însă, stau baltă, ploile din ultimul timp au deteriorat și mai mult drumurile.

– Iată, la începutul săptămânii curente au apărut și muncitorii de la firma care a câștigat tenderul pentru efectuarea lucrărilor de asfaltare a drumului de la Ciudei spre Igești, a spus domnul primar Anatolie Pițu. Ei ne-au promis că vor lucra serios, dar trece vara și e posibil să ne trezim la toamnă fără drum asfaltat. Am deschis ușa multor birouri, și la Administrația Regională de Stat, și la Întreprinderea regională pentru întreținerea autostrăzilor, cerând susținere și ajutor. Aș vrea să cred că tărăgănarea lucrărilor de reparare a drumurilor, caracteristică pentru activitatea unor astfel de firme rutiere, să nu fie de lungă durată. Acum totul depinde numai de antreprenorul lucrărilor.

De tărăgănarea lucrărilor de reparare a drumurilor în regiunea Cernăuți s-a arătat a fi îngrijorat și Cabinetul de Miniștri. Vicepremierul Volodymyr Kistion, a precizat că în decursul primului semestru al anului curent au fost îndeplinite 50 la sută din volumul lucrărilor planificate. „Situația cea mai deplorabilă e în regiunile Cernăuți și Sumî. Acolo lucrările nici n-au început, în unele cazuri lipsește chiar documentația de proiect. La actualul nivel de finanțare – cel mai înalt din ultimii ani – o astfel de atitudine este inadmisibilă”, este convins guvernantul.

Добавить комментарий