Ridicată încă în perioada interbelică, această capelă are o istorie interesantă. Mai bine zis, este istoria unui gospodar din această localitate de lângă Storojineţ, luat de la coarnele plugului şi trimis în focul Primului Război Mondial. Înainte de o luptă grea, unde şansele de a rămâne în viaţă erau minime, el s-a rugat lui Dumnezeu şi a jurat că, dacă va scăpa cu zilele şi se va întoarce acasă, neapărat va ridica o capelă întru proslăvirea Tatălui Ceresc. Tănasie Hrehoreac a avut noroc, gloanţele inamicului l-au ocolit în acea sângeroasă bătălie, precum şi în alte lupte şi s-a întors teafăr la familia sa. Nu a uitat de jurământul dat pe câmpul de luptă şi a ctitorit o capelă în cătunul Păduricea al satului Broscăuţii Noi. Capela este şi astăzi, iar un nepot de-al lui Tănasie Hrehoreac păstrează documente vechi despre istoria acestui mic locaş de închinare. Ea începe de la un document, semnat de însuşi „Tanasi Hrehoreac, ctitor și fondator al acestei capele”, încheiat la 14 martie 1937 pentru a „servi și pe viitor ca o deslușire autorităților în drept, despre înființarea micii bisericuțe, adică „Capela” în cătunul Păduricea, comuna Broscăuții Noi, județul Storojineț”. În continuare, cu scris citeţ, ctitorul aşterne pe hârtie explicaţia intenţiei sale nobile.
„Știut este că în vara anului 1914 a izbucnit războiul mondial. Partea cea mai mare a fost chemată sub drapel, să-și facă datoria de cetățean-ostaș în țara care-i era patrie. O astfel de soartă mi-a fost dat și mie. Am fost chemat de sunetul sinistru al clopotului în timpul nopții să mă întorc la unitatea mea, în armată, ca mai târziu să fiu trimis cu mulți alți camarazi pe câmpul de luptă, în preajma plumbilor de pușcă, a mitralierelor, a ghiulelelor de tun, a săbiilor ascuțite, la războiul care a durat în anii 1914-1918.
Și acum războiul e un secerător de moarte, am fost și eu de multe ori în ghearele ei. Îmi era jale să mor departe de satul meu, de căminu-mi părintesc. Doream cu orice preț să mai trăiesc. Și atunci felul meu de evlavie, pe care l-am deprins de la mama mea, m-a ferit de la moartea sigură și crâncenă în felul următor.
Eu, jos semnatarul, cu numele Tanasi Hrehoreac, agricultor din comuna Broscăuții Noi, cătunul Păduricea, județul Storojineț, ortodox, de naționalitate român, căsătorit, astăzi în etate de 41 de ani, luptându-mă pentru patrie și aflându-mă într-un pericol de moarte, într-un atac de măcel îngrozitor, pe malul Nistrului, lângă orașul Halici în Polonia, în ziua de 2 iunie 1915 a Marelui Mucenic Sfântul Ioan de la Suceava, am promis în gândul meu, înaintea lui Dumnezeu, să zidesc în sat un mic locaș sfânt în slava dumnealui drept mulțumită c-am scăpat de la moarte, cu viața din război.
Am scăpat deci, m-am întors acasă și am tărăgănat cu cele promise. Un vis m-a făcut să-mi aduc aminte și s-o încep a zidi sus amintita, la 17 august 1929. Cum sunt un om sărac, mi s-au împrumutat mijloacele materiale ale bunilor oameni, care m-au ajutat cu bani și cu diferite alte treburi, după cum arată și tabelul alăturat de-am putut a aduce capela aproape gata. Văzând-o terminată, închin acest locaș sfânt de rugăciune și închinare hramului Sfântului Mare Mucenic Ioan de la Suceava.
Iar, fiindcă această capelă s-a înființat cu prilejul unei întâmplări din războiul care a adus dezrobirea națiunilor, aș dori ca ea să fie primită în rândurile monumentelor istorice, cu titlul „Acest loc sfânt este închinat întregirii neamului în urma unei întâmplări din războiul mondial”.
După cum confirmă documentele păstrate, agricultorul Tănasie Hrehoreac din Broscăuţii Noi a primit ajutor la ridicarea capelei şi din alte părţi. De la Prefectura județului Storojineț au fost alocate 1.000 lei. Din judeţul Suceava au fost transmise 2 mii de lei. Astfel, mână de la mână, au fost adunate mijloacele necesare pentru capela Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, iar Tănasie Hrehoreac a rămas în memoria consătenilor drept ctitor al ei. Exemplul lui ne arată cât de mare este puterea rugăciunii şi puterea lui Dumnezeu.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com