Acesta este rezultatul unei solide operațiuni, întreprinse de către forțele de ordine și organele procuraturii în centrul regional Cernăuți. Drept rezultat, a fost reținut un grup de comercianți de droguri. Ancheta a stabilit că afacerea ilegală a fost pusă pe picioare de un bărbat în vârstă de 42 de ani din raionul Zastavna. Având un trecut „glorios” acesta și-a ales în calitate de complici persoane din mediul criminal. Din componența grupului mai făceau parte patru locuitori ai ținutului cu vârste cuprinse între 24 și 56 de ani. Toți au fost condamnați în trecut pentru crime grave. În timpul percheziției într-un garaj, pe care criminalii l-au amenajat în calitate de depozit, colaboratorii organelor de drept au depistat 825 de pastile „Subutex”, un kilogram de amfetamină și o însemnată cantitate de canabis. În afară de aceasta, polițiștii au găsit două pistoale automate, două revolvere, două arme de vânătoare, o grenadă, precum și muniții pentru aceste tipuri de arme. De menționat că în această afacere fiecare dintre criminali își avea rolul său. Comercianții își realizau marfa pe teritoriul ținutului, având un câștig zilnic de 30 mii de grivne. Toți membrii grupului au fost reținuți și plasați sub strajă. Drogurile sustrase au fost expediate la expertiză. Colaboratorii organelor de drept verifică complicitatea posibilă a altor persoane la această afacere periculoasă și canalele de proveniență a stupefiantelor.