Numărul total de păsări crescute de către fermierii din Ucraina este de 237,3 milioane, dintre care doar 2,5 – 3,3 milioane prepeliţe. Concomitent, cantitatea de carne consumată creşte, scrie agroportal.ua.
Acestea sunt crescute, în mare parte pentru ouă. Fiecare prepeliţă produce anual 250 – 280 ouă, iar cantitatea totală produsă este de 500 – 600 de milioane de bucăţi. Mai puţin solicitată pe piaţă este carnea, care se produce în cantitate de 1,2 – 1,3 tone anual, adică 7 – 8 mii de prepeliţe. Se presupune că creşterea cererii de carne de prepeliţă, se datorează tendinței în creștere a consumului de carne de pasăre.
Pentru a înfiinţa o fermă de prepeliţe, sunt necesare 45 – 48 de mii de euro, dintre care 59% se utilizează pentru achiziţia echipamentelor necesare. 24% din investiţiile totale sunt destinate pentru procurarea puilor de prepeliță, iar 10% se cheltuie pentru transport, restul 7% rămase sunt destinate pentru înregistrarea întreprinderii, plata de arendă şi altele. Afacerea cu prepeliţe pare a fi una rentabilă, însă necesită investiţii esenţiale.