La 25 ianuarie 1475 domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (anii domniei 1457-1504), a trimis o scrisoare circulară principilor din Europa, anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor în Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt, la 10 ianuarie 1475.
Bătălia de la Vaslui s-a dat între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa. În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.
La data de 10 ianuarie 1475 a avut loc una dintre cele mai importante bătălii purtate de către domnitorul moldovean Ştefan cel Mare. Acesta a reuşit să învingă în oastea turcă condusă de Suleiman Paşa. Bătălia de la Podul Înalt s-a desfăşurat în apropiere de oraşul Vaslui, unde cei peste 100.000 de soldaţi turci au fost învinşi de răzeşii lui Ştefan. Mai mulţi istorici au susţinut că bătălia de la Podul Înalt a reprezentat cea mai mare înfrângere a islamului în faţa unei armate creştine.
Cronicarul Grigore Ureche scria în „Letopiseţul Ţării Moldovei” : „Într-aceia vreme, Mehmet împăratul turcescu armându 120.000 de oastea sa şi oastea tătărască şi muntenească, să margă cu Radul vodă, au trimis asupra lui Ştefan vodă. Iară Ştefan vodă avându oastea sa, 40.000 şi 2.000 de leşi ce-i venise într-ajutoriu cu Buciaţschii de la craiul Cazimir şi 5.000 de unguri, ce-i dobândise de la Mateiaşu craiul ungurescu, le-au ieşit înaintea turcilor din sus de Vasluiu, la Podul Înalt, pre carii i-au biruitu Ştefan vodă, nu aşa cu vitejiia, cum cu meşterşugul”.
După această victorie, Ştefan cel Mare le-a transmis conducătorilor din vestul Europei sprijinul în cazul unui nou atac pregătit de către Imperiul Otoman împotriva Moldovei. Voievodul moldovean le-a scris marilor conducători din Europa Apuseană următorele cuvinte: „Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea.
De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri.
Aceşti mai sus – numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie.
De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într – ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere”.
Însă apelul voievodului Moldovei a rămas fără răspuns, căci principii Europei erau preocupați de alte probleme. Ştefan cel Mare reuşeşte să încheie un pact cu Matei Corvin, regele Ungariei, care îi promite că îl va sprijini în cazul unui atac venit din partea turcilor. Regele ungar nu îşi respectă cuvântul dat, astfel că anul următor, moldovenii sunt nevoiţi să reziste singuri în faţa armatei turce conduse chiar de sultanul Mahomed al II-lea. Deşi este învins în bătălia de la Valea Albă, Ştefan reuşeşte să producă pagube însemnate oastei otomane, obligând-o să se oprească din înaintarea sa spre Cetatea de Scaun a Sucevei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com