La 1 iunie 1636, la Vaslui s-a născut Nicolae Milescu Spătaru, cărturar și traducător, geograf și diplomat român, care a activat atât în Moldova, cât și în Rusia. Nicolae Milescu Spătaru a fost un diplomat erudit, care a călătorit enorm de mult, în special după standardele medievale. A călătorit din Stockholm până în Constantinopol. Din Franța până în China. A intrat în contact cu multe culturi diferite și a consemnat în scris ceea cea a văzut, pentru ca și alții să se poată îmbogăți din experiența sa. A fost un om preocupat de cultură și religie. A tradus integral Sfânta Scriptură și alte scrieri ale Sfinților Părinți.
Una dintre cele mai curioase apariţii din trecutul cultural al României este Nicolae Milescu, care a fost cunoscut și sub numele de Spatarul Milescu-Cârnu. Denumirea de „Spătarul” provine de la faptul că o perioadă a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Țara Românească (1659-1660), iar porecla „Cârnu” – de la faptul că a fost mutilat de domn pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor.
El s-a născut în anul 1636, într-o familie boierească şi şi-a făcut studiile la Școala Trei Ierarhi din Iași. Apoi a plecat la Constantinopol, unde şcoala pe care a urmat-o între anii 1645-1650, era extrem de renumită în epocă prin profesorii pregătiţi în universităţile occidentale de la Roma, Veneţia, Padova. Revenit pe meleagurile Moldovei, Nicolae Milescu este interesat de studiul documentelor vechi şi printre primele sale scrieri face referire la icoana miraculoasă de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1660 și 1664 a fost reprezentantul țării în Imperiul Otoman și apoi trimis ca sol la Berlin și Stockholm, la Paris, pe lângă Ludovic XIV („Regele Soare”). Nicolae Milescu era poliglot. Vorbea româna, latina, greaca și rusa, cunoștea limbile turcă, franceză și italiană. Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică importantă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Timp de șapte ani, începând din 1661, Nicolae Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament. Nicolae Milescu la Constantinopol se împrietenise cu patriarhul Dosoftei al Ierusalimului, care-l ajută să ajungă în serviciul ţarului, la Moscova, în 1671. La curtea țarului Aleksei de la Moscova, precum și la Colegiul slavo-greco-latin, înființat la Kiev de Petru Movilă, Nicolae Milescu face o impresie atât de bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni. La 14 decembrie 1671 a fost primit în rândul curtenilor. În anul 1675 Nicolae Milescu a pornit ca ambasador către China, însoțit de o mare ceată de oameni înarmați (drumurile fiind bântuite de răufăcători) și de alți înalți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, pe nume Kangxi, asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Se povestește că împăratul chinez l-a primit pe Nicolae Milescu ca pe un înalt oaspete, ba chiar că, impresionat de calitățile sale intelectuale, i-a oferit daruri de preț. Mai certe și mai de preț sunt, însă, numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.
Nicolae Milescu Spătaru a lăsat o lucrare despre călătoria din Siberia până la frontiera Chinei, misiune cu peripeţii, întoarcerea spre casă şi despre fluviul Amur. Este un jurnal care nu are valoare literară, dar precisă şi folositoare din punct de vedere geografic şi economic, în care vorbeşte despre sate, insule, păduri, fluvii, gheţari cât munţii. Fără îndoială, partea cea mai atrăgătoare a întregii lucrări este cea în care descrie drumul spre Beijing, întâlnirea cu autorităţile chineze, tot protocolul întrevederii cu împăratul Chinei. Lucrurile atât de deosebite de cele din Europa, grădinile palatului, luxul copleşitor, scările şi podeţele de marmură fac o impresie deosebită şi îndeamnă mintea spre colindare pe tărâmul fantasticului. Opera lui Nicolae Milescu Spătaru a căpătat o largă răspândire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, Ţările Româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfârşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com