CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 14 IANUARIE

15 1 IS 2 a

La 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor.   

Mihai Elinescu (Mihail Eminovici) a văzut lumina zilei la Botoşani, după alte surse – la Ipoteşti, în Moldova. A fost şi prozator, ziarist, considerat de cititori şi de critica literară postumă, drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Marele poet al românilor s-a stins din viaţă prematur, la 15 iunie 1889 la Bucureşti. Discuțiile în jurul datei nașterii lui Mihai Eminescu continuă și acum. Data de 15 ianuarie 1850  este doar simbolică, cea reală a naşterii poetului nostru național fiind 20 decembrie 1849 „pe stil vechi” sau 1 ianuarie 1850 „pe stil nou”. Înregistrarea naşterii, la Botoşani, s-a făcut mai târziu de către părinţi, iar ulterior a survenit reforma calendarului.

Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători. În prezent poemele lui pot fi citite în peste 60 de limbi.  În limba lui Shakespeare – cea care ar garanta vizibilitate – a fost tradus prima dată în 1930, de Sylvia Pankhurst. Volumul cu zece poeme era însoţit de o scrisoare a lui George Bernard Shaw şi o introducere de Nicolae Iorga. În 1978, un manuscris cu 69 de poeme traduse în engleză de adolescentul Corneliu M. Popescu a părut  la Editura „Eminescu”. Cu un an înainte, în 1977, genialul traducător murise în Bucureşti la cutremur, la doar 19 ani. Nici o altă variantă n-a egalat până acum surprinzătoarele traduceri ale lui Corneliu M. Popescu, superioare oricăror încercări ale specialiştilor. În 1983, The Poetry Society din Marea Britanie a instituit chiar Premiul european de traducere de poezie, în memoria sa.

15 1 IS 3

Primele traduceri de texte integrale din poezia lui Eminescu în limba chineză le-a dat scriitorul şi traducătorul Ge Baoquan (1913-2000). A fost corespondentul agenţiei „China nouă” între 1949-1950, apoi împuternicit cu afaceri al guvernului chinez la Moscova. Într-o zi, a primit cadou un exemplar din prima ediţie rusă a poeziilor eminesciene, care l-au impresionat puternic. El a tradus câteva poezii ale lui Eminescu şi le-a publicat în prestigioasa revistă chineză „Traduceri”, numărul din ianuarie 1955, sub pseudonimul Baoquan. Este vorba de poeziile eminesciene „Pe aceeaşi ulicioară”, „Ce te legeni” , „Şi dacă…”, „Somnoroase păsărele” şi „De ce nu-mi vii”.

Cernăuţi este oraşul unde au fost realizate cele mai multe traduceri în ucraineană ale creaţiei eminesciene. Un fenomen în arta traducerii este considerată varianta în ucraineană a poemului „Luceafărul”, realizată de vestitul poet şi traducător ucrainean, Vitali Kolodii.

15 1 IS 4

Începând cu anul 2011, la 15 ianuarie, zi luminată de numele lui Eminescu, este marcată, prin legea României, Ziua Culturii Naționale.  Or, Mihai Eminescu este personalitatea deplină a culturii neamului său. Unul dintre cei mai remarcabili eminescologi, Tudor Vianu, scria „Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”. El ne-a lăsat drept moștenire spirituală sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, chiar şi o schiţă a unei gramatici sanscrite sau un dicţionar de rime compun o operă vastă şi originală, care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii.  Și toate acestea în pofida faptului că viața pământească a poetului a durat 39 de ani, dintre care creației au fost consacrate 17 ani.

15 1 IS 5

Mihai Eminescu este considerat „Luceafărul poeziei românești”, astfel fiind apreciată opera sa de căpătâi – poemul „Luceafărul”, omologat drept cel mai lung poem de dragoste (98 de strofe) în literatura universală. Numele lui Eminescu a căpătat și o semnificație cosmică – pe planeta Mercur  este craterul Eminescu. Poartă numele lui Eminescu și mica planetă de pe poziția 9.495   din catalogul celor 233.943 de planete mici din Univers.

15 1 IS 1

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий