CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 17 IANUARIE

La 17 ianuarie 1895, în satul Mahala de lângă Cernăuţi s-a născut Grigore Nandriș,  lingvist, filolog și memorialist român, profesor la universitățile din Cernăuți, Cracovia, București, Londra și Oxford.

Grigore Nandriș s-a născut și s-a format într-o perioadă în care relațiile româno-polone erau în plină dezvoltare, prin contribuția românilor care au activat în Polonia interbelică, pe atunci vecina de la nord a României. A început studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în anul 1915.  După anul 1919, când reușește să finalizeze studiile, Grigore Nandriș se specializează în filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena. Între anii 1920-1923 este lector de limba română la Universitatea din Cracovia, continuându-și specializarea în slavistică.  Grigore Nandriș a fost primul profesor de limba română la Cracovia, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921 acolo. Își ia în 1922 doctoratul în filologie cu teza „Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna”, lucrare din care va publica mai târziu în primul număr din „Codrul Cosminului”. În 1925 revine în țară și lucrează ca profesor la Școala Normală, iar un an mai târziu este chemat profesor extraordinar la Catedra de filologie slavă a Universităţii din Cernăuţi, post pe care se va titulariza în 1929. De aici se va transfera ulterior la București. Tot în 1929 este ales președinte al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, funcție pe care o va deține până în 1942. Lucrările lingvistice ale lui Gr. Nandriș sunt orientate, cu precădere, asupra relațiilor româno-slave. Grigore Nandriș aduce o importantă contribuție prin „Documente românești în limba slavonă din mănăstirile Muntelui Athos. 1372-1658” (1937), deschizând calea cercetărilor realizate mai târziu.

Grigore Nandriș, ca specialist în slavistică, s-a aplecat și asupra relațiilor lingvistice româno-polone. Preocupările sale pentru dialectologie demonstrează că lingvistului bucovinean nu-i erau străine curentele de idei ale lingvisticii europene. Contribuția sa la cunoașterea vechii slave bisericești este astfel remarcabilă, căci „Evangheliarul slav” de la Putna nu a mai făcut obiectul unei cercetări de o asemenea anvergură.

În 1937 s-a căsătorit cu fiica unui universitar din Irlanda, care venise în România pentru stu­dii de etnografie. Universitarul bucovi­nean a fost trimis în 1940, şi graţie relaţiilor sale cu lumea irlandeză, la Londra spre a căuta o persoană potrivită pentru funcţia de consul român la Dublin.

Războiul şi pierderea Bucovinei natale l-au surprins acolo, aşa că nu s-a mai putut întoarce acasă. „În primul an de exil, profesorul, cu disperarea omului pentru care totul e pierdut, notează: „Stau aici ca într-o închisoare ale cărei cătuşe le simt că mă strâng tot mai mult din zi în zi”. Pregătirea sa academică i-a permis să acceadă în mediul universitar londonez, astfel a devenit lector de limba română la Școala de studii slavone și sud-est europene din Londra, unde s-a titu­larizat în 1945, predând o vreme la Oxford, şi din nou la Catedra de filologie slavă comparată la Londra.

Calităţile de scriitor şi de om de cultură i-au fost recunoscute lui Nandriş nu numai de elita britanică, ci şi de comunitatea românilor din spaţiul britanic. În acelaşi timp, a fost mereu în strânsă legătură cu toţi marii intelectuali din exilul francez, continuând să publice lucrări de lingvistică, dar şi eseuri pe teme culturale şi istorice. Câteva dintre volumele publicate după stabilirea la Londra sunt: „Începuturile culturii slave în spațiul românesc” (1947), „Texte și glose românești în Biblioteca Bol­de­iană din Oxford” (1953), „Exilați români în Ru­sia în secolul al XVIII-lea” (1953), „Falsificarea istoriei și barbarizarea culturii româ­nești” (1956), „Încă un portret al lui Mihai Vitea­zul”, „Întâlniri cu Brâncuși” (1963), „Tema lui Dra­cula în literatura europeană” (1967).

A publicat la Londra şi un manual de limba română pentru studenții englezi, care a fost multă vreme reeditat, şi a colaborat cu articole despre români la faimoasa „Enciclopedie bri­tanică”. În ultimii ani de viață s-a ocupat de arta neobizantină din Bucovina.

A încetat din viaţă la 2 martie 1968. Fiul său, John Nandris, este un arheolog vestit în Marea Britanie, cunoscător a 12 limbi străine, membru în cele mai prestigioase foruri de gen, specialist în etno-arheologia statelor est-europene.

În imagini: savantul Grigore Nandriș; una din cărțile sale; Liceul din Mahala care astăzi îi poartă numele; Universitatea din Cernăuți din perioada interbelică; Universitatea din Oxford.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com