La 19 aprilie 1854 s-a născut inginerul român Anghel Saligny, cel care a proiectat şi construit podul de peste Dunăre de la Cernavoda, unul dintre cele mai mari din lume la vremea aceea. Anghel I. Saligny (1854-1925), academician, inginer constructor, ministru și pedagog, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești.
Anghel Saligny s-a născut în comuna Şerbănesti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi). A urmat primele clase de şcoală la pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred Saligny. Apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focşani şi, ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind iniţial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universităţii din Berlin, avându-l că profesor şi pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 — 1894). De data aceasta, idealul nu mai este diploma sau certificatul de absolvire, ci cunoaşterea în sine. Pasiunea calmă şi reţinută pentru adevărurile ştiinţei îi deschi de mereu alte şi alte perspective pentru disciplinele învecinate. În perioada 1870 — 1874, a urmat studiile inginereşti, la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg lângă Berlin.
Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate CottbusFrankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gheorghe Duca (în perioada 1877 — 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal. În urma lucrărilor la care a participat în timpul studiilor, lui Saligny i se oferă să rămână profesor la Politehnica din Dresda. Dar în scrisoarea de mulţumire, Anghel Saligny arată că nu poate accepta acest post întrucât, după cum spune chiar el: „Deşi familia mea s-a născut din apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda”. După terminarea studiilor la Şcoala Tehnică Superioară, Anghel Saligny a lucrat un timp că inginer la lucrări hidraulice în Nordul Prusiei şi la construcţia de căi ferate în Saxonia. Întors în ţară în anul 1875, Saligny intră ca inginer în administraţia de stat. Apoi, la 1 Ianuarie 1876 în serviciul de poduri şi şosele.
În anul 1885 Guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi. Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Feteşti şi Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.
La 23 decembrie 1910, Anghel Saligny părăseşte Serviciile Ministerului lucrărilor publice, după 35 ani de activitate în corpul tehnic al acestuia. Se credea că Anghel Saligny s-a hotărât să-şi înceteze activitatea tehnică şi să se repauzeze în restul vieţii sale, dar împrejurările, din acea vreme l-au condus pe către domeniul îmbunătăţirilor funciare. Se stinge din viaţă la data de 17 iunie 1925 la reşedinţa sa din Bucureşti. Înmormântarea a avut loc la 19 iunie 1925 cu funeralii naţionale la care au asistat primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române – Miron Cristea, Primul ministru Ion I.C.Brătianu, reprezentantul regelui Ferdinand – Comandorul Coslinsky, miniştri, personalităţi, numeros public. Nicolae Iorga l-a caracterizat astfel: „Anghel Saligny a reprezentat unul din corifeii unei generaţii spornice, a mănunchiului de creatori căruia-i datorăm atâta din ce are şi din ce poate astăzi ţara”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com