La 19 mai 1930, în satul Bălcăuți, fostul județ Hotin, s-a născut actorul român de teatru și film, Cornel Vulpe.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” în 1953. În anul 1969 Cornel Vulpe a fost angajat la Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde a jucat toată viaţa. Aici se produce în spectacole după piese de Cehov și Bertolt Brecht, de Jean Anouilh și Ben Jonson, de Caragiale și Tudor Popescu, de Goldoni și Shakespeare, de Marin Sorescu și Václav Havel, sub bagheta unor mari regizori.
Cornel Vulpe a fost invitat de nenumărate ori la Teatrul Naţional Radiofonic, cu regizorii săi exemplari. Cu unul dintre aceştia, Cristian Munteanu, a colaborat şi la Teatrul „Ion Creangă”, în 1994, interpretând rolul lui Cristea-Scrooge în spectacolul „Noapte sfântă” după Dickens. Tot la acest teatru a jucat şi în „Regele Cerb” (1996), de Carlo Gozzi, regia Florentina Enache. Între regizorii cu care a colaborat mai trebuie amintiţi Cătălina Buzoianu – excepţionalul spectacol „Strigoi la Kitahama” (1982) de Kobo Abe, Harag Gyorgy – spectacolul „Procesul” de A. Suhovo-Kobîlin (1983).
În cinematografia română și mondială este cunoscut după rolurile jucate în 18 filme, în deosebi în „La răscrucea marilor furtuni” (1980, România), „Grăbește-te încet” (1981, România), „Trenul vieții” (1998, România, Franța, Belgia, Olanda, Israel), „Extratereștrii în Vestul Sălbatic” (1999, Canada) și „Amin” (2002, România, RFG, Italia, Franța).
Actorul Cornel Vulpe a încetat din viață la 4 septembrie 2002, după o lungă suferință, lăsând în urma lui numai tristețe. Incomparabila mimică a artistului de comedie care a fost Cornel Vulpe nu va mai stârni de-acum zâmbetul, decât din filmele în care s-a produs. Personajele sale se dezvăluiau din ton şi din fabuloasa mobilitate a feţei. După cum afirmă criticii de teatru și cinema, calitatea esenţială a actorului Cornel Vulpe era măsura. Efortul cel mai mare al său era să-şi stăpânească tocmai această mobilitate pentru care până şi Louis de Funès sau Mr. Bean l-ar fi invidiat.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com