La 20 iunie 1891 a decedat la Paris Mihail Kogălniceanu, om politic, scriitor și istoric, numit „creierul” Unirii Principatelor Românești. În timpul mandatului la conducerea Ministerului de Externe, România îşi cucereşte Independenţa de stat. Personalitate cu vastă experienţă politică şi diplomatică, a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal. Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti. În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor paşoptişti, punând astfel bazele curentului paşoptist din literatură. Drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii, a fost ales preşedinte al Academiei Române.
Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817, la Iași. El a intrat în istoria românilor ca om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist. Rolul decisiv în activitatea lui Mihail Kogălniceanu l-a jucat participarea activă la Revoluția din 1848. După nereușita revoluției, în iunie şi iulie 1848, cei mai de seamă fruntaşi politici ai Moldovei ostili regimului lui Mihail Sturdza se aflau în Bucovina, punând astfel capăt unor peregrinări în provinciile româneşti din Austria şi în Ţara Românească. În Bucovina, îndeosebi la Cernăuţi se aflau circa 50 de pribegi, consideraţi „fruntea” tineretului din întreaga Moldovă, între aceştia numărându-se Iancu şi Vasile Alecsandri, Grigore Balş, I. A. Cantacuzino, Costache şi Petrache Cazimir, Alexandru Cuza, N. Dimitrescu, M.C. Epureanu, Vasile Ghica, Mihail Kogălniceanu, Vasile Mălinescu, Costache Negri, Alecu Rosetti, Lascăr Rosetti, Alecu Russo ş.a. Printre ultimii fruntaşi sosiţi în Bucovina s-a numărat şi Mihail Kogălniceanu. Cu venirea lui Kogălniceanu, întreaga emigraţie moldovenească simţi că primise o întărire puternică, că venise bărbatul ce putea cel mai bine da glas aspiraţiilor şi dorinţelor partidei naţionale, scrie istoricul Dumitru Hâncu. După întrevederi avute cu Vasile Alecsandri, Costache Negri şi Vasile Mălinescu, Mihail Kogălniceanu a convocat câteva adunări ale emigranţilor. Kogălniceanu a fost însărcinat să redacteze neîntârziat un document programatic. El s-a sfătuit cu Vasile Mălinescu, pe care îl considera ca fiind cel mai bun cunoscător al chestiunii ţărăneşti în Moldova.
Exilaţii aflaţi în Bucovina s-au constituit într-un Comitet revoluţionar sau Societatea română din Cernăuţi, condus de un triumvirat: C. Negri — preşedinte, Petrache Cazimir — secretar şi V. Alecsandri — membru. La reuniunile şi dezbaterile politice participau şi localnici, îndeosebi membrii familiei Hurmuzachi. De altfel, familia Hurmuzachi a găzduit în această perioadă, la moşia sa de la Cernauca, o parte dintre moldovenii aflaţi în exil în Bucovina. Mihail Kogălniceanu aprecia „buna şi cordiala ospitalitate” acordată în „scumpa şi neuitata Bucovină”. Mihail Kogălniceanu publică în luna august 1848, la Cernăuţi, broşura „Dorinţele partidei naţionale în Moldova”, alcătuită din împuternicirea Comitetului revoluţionar moldovean.
Mihail Kogălniceanu a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a îndeplinit funcțiile de ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost membru fondator al Societăţii Academice Române din 1868, preşedinte al Academiei Române (1887-1890) și un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cei doi bărbaţi de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme ce vor pune bazele constituirii statului român modern. În timpul mandatului sau de ministru al afacerilor externe în guvernul Bratianu, România îşi cucereşte Independenţa de stat. Personalitate cu vastă experienţă politică şi diplomatică, Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal.
Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti. În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor paşoptişti, punând astfel bazele curentului paşoptist din literatură. „N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume“, afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX-lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste, contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com