La 20 octombrie 1821, la Cernăuţi s-a născut Carol Miculi, compozitor, pedagog şi pianist, discipol al lui Frédéric Chopin și redactor muzical al creaţiei lui Chopin, şi profesor al lui Ciprian Porumbescu. Carol Miculi a contribuit la dezvoltarea ulterioară a muzicii pentru pian. În activitatea artistică a lui Miculi a prevalat latura interpretativă, muzicianul bucovinean reprezentând o figură notorie în arta pianistică europeană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Carol Miculi provine dintr-o familie armenească din Cernăuţi. El a studiat mai întâi medicina la Viena, dar în 1844 a plecat la Paris, unde a fost student al lui Frédéric Chopin, la cursurile de pian (devenind mai târziu asistentul lui) și al lui Napoleon-Henri Reber la cursurile de compoziție. S-a întors în țară în 1847, înainte de începerea Revoluţiei din 1848. Între anii 1848-1857 Carol Miculi este profesor de pian la Cernăuţi, apoi dirijor al Societăţii Muzicale din Cernăuţi, între 1858–1870. De fapt, 1858 este considerat anul când tânărul pianist va lua cunoştinţă cu vechiul şi frumosul oraş Lviv, unde a fost invitat ca profesor de pian şi unde va activa câteva zeci de ani buni, până în 1888, în postul de director la Conservatorul din Lviv (atunci Lemberg). Între 1858–1887 a fost şi Director artistic al Asociaţiei Muzicale Galiţiene din Lemberg. Apreciat la vremea aceea de către Liszt şi Chopin, Carol Miculi a lăsat în urma sa o pleiadă de discipoli, care au perpetuat tradiţiile muzicale ale romantismului chopinian atât în muzica vocală de cameră, cât şi în multe din piesele instrumentale.
Prima compoziţie (melodie) la versurile lui Vasile Alecsandri „Dulce Bucovină” îi aparţine lui Carol Miculi. De asemenea, Carol Miculi a compus o variantă a melodiei la „Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri. Carol Miculi este acela care a compus o Mesă consacrată sfinţirii (târnosirii) Bisericii Catedrale Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuţi, care a avut loc în vara anului 1864, în prezenţa şi cu participarea episcopului Eugenie Hacman. Toată intelectualitatea românească de atunci era prezentă la sărbătoarea inaugurării Catedralei, inclusiv fraţii Hurmuzachi. Pe lângă faptul că a pregătit pentru tipar arii din folclorul românesc, ca editor, bucovineanul Carol Miculi şi-a înveşnicit numele în istoria muzicii universale prin faptul că a pregătit pentru publicare şi a editat operele complete ale marelui maestru Frédéric Chopin, într-o primă ediţie critică, pe care a şi prefaţat-o. Edițiile sale ale compozițiilor lui Chopin au fost publicate pentru prima oară în America, în anul 1895. Pentru meritele sale artistice, el a fost decorat în 1880 cu Crucea de Cavaler al Ordinului Împăratul Francisc Josef I.
Pe compozitorul Carol Miculi îl lega o strânsă prietenie cu preotul Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu. Câteva veri la rând, muzicianul venea să se odihnească la Şipotele Sucevei din Bucovina, la invitaţia părintelui paroh Iraclie, aducând neapărat cu el şi pianul. Părintele Iraclie Porumbescu avea pe atunci parohia la Şipote. Acolo soarta a întretăiat drumurile celor doi muzicieni, unul dintre care a fost fondatorul (în 1858) şi directorul Conservatorului din Lemberg, compozitor şi pianist consacrat, iar celălalt, care avea să devină „un Strauss“ al operetei româneşti, avea doar şase ani la acea vreme. Este vorba despre Ciprian Porumbescu. Carol Miculi a fost primul care i-a observat talentul muzical înnăscut al lui Ciprian. Şi tot el a fost acela care l-a învăţat a citi notele muzicale. Micuţul Ciprian a învăţat a cânta şi la pian sub îndrumarea lui Carol Miculi. Carol Miculi s-a stins din viaţă la 21 mai 1897, la Lviv, unde îşi doarme somnul de veci în cimitirul central Lyciakov al oraşului.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com