La 22 aprilie 1850 s-a născut poeta română Veronica Micle. Veronica Micle (Ana Câmpeanu) este originară din Năsăud, Transilvania. A publicat versuri, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută în special datorită relației cu Mihai Eminescu.
A fost al doilea copil al cizmarului Ilie Câmpeanu, care a murit înainte de nașterea fiicei sale, și al moașei Ana. După moartea soțului din anul 1849 Ana s-a mutat, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamț. Fratele Radu moare nu mult după aceea. În anul 1853 mama împreună cu fiica se stabilesc la Iași. După cursurile primare Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvește în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.
La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle, oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași. În anul 1866 se naște primul copil al soților Micle, Valeria, iar în 1868 se naște cea de a doua fiică, Virginia Livia.
În 1869 Veronica Micle contribuie la înființarea unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară. În primăvara anului 1872 întreprinde o călătorie la Viena pentru un tratament medical. Acolo face cunoștință cu studentul Mihai Eminescu. În același an Veronica Micle debutează în revista „Noul curier român” cu două scrieri în proză.
La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă. În timpul Războiului de Independență Veronica Micle a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă la casele lor.
La 6 august 1879 moare soțul ei, Ștefan Micle. Rămasă văduvă, Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reușească, să-și întemeieze o familie. În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din capitală. Cealaltă fiică îmbrățișează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică. Veronica Micle donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.
La 3 august 1889 Veronica Micle moare la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. A fost înhumată lângă bisericuța Sfântul Ioan de la Văratec.
Nemuritoarea muză a liricii eminesciene s-a născut în același an cu marele nostru poet – 1850 – și tot în același an – 1889 – ambii și-au încheiat viața pământească. Cineva spunea că dacă vrei să scrii despre Veronica Micle, să-i citeşti poeziile sau corespondenţa, să ţi-o imaginezi văzând-o cu ochii minţii, nu poţi s-o faci decât luând-o împreună cu Mihai Eminescu, căci dragostea ce i-a legat, a creat şi cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre şi cea mai frumoasă poveste de iubire a literaturii române. Gândind la frumoasa lor poveste de dragoste, cred că puţine sunt femeile care să nu fi visat să fie iubite ca Veronica, şi puţini bărbaţii care să nu fi visat să întâlnească iubirea întruchipată într-o femeie asemenea ei. Iubirea dintre acest „înger blond”, Veronica şi Eminescu a fost mare, adâncă, a învins totul şi a reuşit să existe dincolo de răutăţile unor oameni care doreau să-i vadă despărţiţi.
Cele mai multe dintre poeziile sale au fost publicate în „Convorbiri literare“. A mai colaborat și cu publicațiile „Columna lui Traian“, „Familia“, „Literatorul“ și „Universul literar“. În anul 1887 și-a publicat prima carte care cuprindea poezii originale, prelucrări după Théophile Gautier și Lamartine, dar și aforisme. Poeții cernăuțeni din zilele noastre – Tamara Severniuk și Oleksandr Dovbuș – au tradus în limba ucraineană unele poezii din lirica Veronicăi Micle.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com