La 22 iunie 1963 a încetat să bată inima „Păsării măiestre” a cântecului românesc, Maria Tănase. Maria Tănase a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. Când ea avea 25 de ani și un nume deja în arta muzicală românească, vestitul istoric Nicolae Iorga a supranumit-o „Pasăre măiastră”.
Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al florarului Ion Coandă Tănase şi al Anei Munteanu. Tatăl său era un talentat artist, cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică populară, de revistă, de operetă şi operă, unde oferea, interpretelor, cu generozitate, buchete de flori culese din propria grădină.
În anul 1921 Maria Tănase îşi face debutul pe o scenă, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos”, la o serbare școlară. La vârsta de 15 ani s-a înscris la concursul Miss România. În anul 1930 se angajează casieriţă la un birt, unde obişnuia să cânte. I-a descoperit talentul publicistul şi regizorul de teatru Sandu Eliad. Acesta a și devenit primul ei protector şi cel care avea să o introducă în lumea literar-artistică a oraşului. În data de 20 februarie 1938 are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase. Acompaniată de taraful Ion Matache, ea a susținut „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”.
În primăvara anului 1939 artista Maria Tănase participă la Expoziția Universală de la New-York. Aici ea are ocazia să-i cunoască pe genialii George Enescu și Constantin Brâncuș.
După instaurarea comunismului, în 1952 Maria Tănase este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu.
În perioada 1953 şi 1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. Pe parcursul carierei, a fost acompaniată de cele mai bune orchestre, tarafuri şi instrumentişti: Petrică Moţoi, Mitică Mâţă, Costică Tandin, Grigoraş Dinicu, Victor şi Nicuşor Predescu, Ionel Banu, Henry Mălineanu, orchestra „Electrecord”.
În anul 1955 Maria Tănase a fost distincă cu Premiul de Stat, iar în 1957 a primit titlul suprem de Artist Emerit. În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu prin România, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul și revine la București.
Pe patul de moarte, Maria Tănase i-a scris lui Clery, cel care i-a fost soţ timp de 13 ani, o tulburătoare mărturie a dragostei ce i-o purta: „Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.
Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, la 22 iunie. Corpul neînsufleţit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu naţional, şi a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de oameni care o iubeau şi o admirau în mod deosebit.
Şi-a mai dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeţii să-şi potolească setea.
22 iunie 1963
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com