În ziua de 22 martie a anului 1884 a avut loc premiera piesei „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri.
Scrisa în anul 1883, piesa a fost publicată în anul următor în „Convorbiri literare”, în trei numere consecutive şi inclusă în acelaşi an în volumul al X-lea al ediţiei „Opere complete” (vol. V. Teatru), apărută la Socec. Reprezentată la 22 martie 1884, „Fântâna Blanduziei” e cea mai izbutita lucrare dramatica a lui Vasile Alecsandri, întrucât, din câteva trăsături, a reuşit să ne proiecteze o viziune antică. Lipsită de elementul tragic, „Fântâna Blanduziei” ne evocă numai un colt de viaţă romana cristalizat în jurul unui singur moment sufletesc de o valoare umană. Nimeni nu era, de altfel, mai indicat decât Horaţiu, pentru idila din jurul celebrei fântâni, idila curmată de grăuntele de resemnare ce i-a înfrânat întotdeauna avânturile; realitatea umană este astfel combinată cu realitatea istorică. Fără a fi o tragedie sau chiar o piesă de teatru, de vreme ce resemnarea eludează conflictul dramatic, „Fântâna Blanduziei” e un crampei de umanitate şi, prin armonia formelor, mai ales, de antichitate: prin firea lui senină, optimistă, Alecsandri era, de altfel, în măsură să înţeleagă pe poetul Tibrului, care cântase atât de topic poezia mediocrităţii, a vieţii rustice şi a resemnării şi, fără a fi războinic, devenise, prin acelaşi destin ironic, ca şi Alecsandri, un poet al curţilor, al războaielor, al imperialismului, într-un cuvânt un poet naţional.
În vecinătatea oraşului Tibur din Latium, nu departe de Roma se află Fântâna Blanduziei, renumită pentru puterile ei miraculoase. Se spune că orice tânără ce îşi oglindeşte chipul în apa ei limpede îşi poate afla ursitul. Frumoasa Getta, sclava bogatului Scaur, cere şi ea miraculoasei fântâni această favoare. Destinul i-l aduce în preajmă pe Gallus, sclavul poetului Horaţiu. Fântâna Blanduziei îşi dovedeşte puterile misterioase pentru că cei doi tineri se vor îndrăgosti pe loc unul de celălalt. După plecarea lui Gallus, Getta rămâne visătoare şi plină de fericire lângă fântână. Astfel o va găsi poetul Horaţiu. Impresionat de frumuseţea tinerei sclave, cucerit de nemărginita admiraţie pe care aceasta o are pentru harul lui poetic, Horaţiu se îndrăgosteşte de ea. Poetul cu tâmplele cărunte ce confundă admiraţia tinerei sclave cu dragostea se va trezi într-un târziu la realitate şi cu generozitate va acorda libertatea mult dorită celor doi tineri îndrăgostiţi.
În 1883 Vasile Alecsandri scrie într-un moment de mare febrilitate a inspiraţiei o „comedie antică”. Nu se ştie care a fost natura impulsului creator al acestei piese în versuri, al cărei personaj central este poetul latin Horaţiu. Este posibil ca Alecsandri să fi avut sentimentul unei afinităţi temperamentale cu poetul clasic. De altfel, acest lucru a părut evident cu multă vreme înainte unora dintre admiratorii săi. În 1863, într-un articol din „Independenţa română” Pantazi Ghica spune „… noi găsim o mare asemănare între Alecsandri şi Horaţiu”. George Călinescu observase că Horaţiu „are mai multă percepţie” pentru anotimpul hibernal, care creează disconfortul îngheţului şi de aici voluptatea refugiului în jurul vetrei. Atmosfera domestică şi rurală este un alt punct de întâlnire între cei doi poeţi.Într-un asemenea cadru de intimitate şi visare a căminului său de la Mirceşti, în iarna anului 1883, în numai două luni, a scris Alecsandri piesa „Fântâna Blanduziei”. Captivat de lectură, Alecsandri începe să lucreze cu pasiune la o piesă în versuri, cu subiect antic, fapt care îl abstrage din prezentul care nu-i oferea motive de satisfacţie. O scrisoare către Ion Ghica dezvăluie starea de profundă emoţie şi intensitate creatoare în care lucra la această comedie antică în sens terenţian, într-o stare de transpoziţie temporală care îi crea binevenita diversiune de la lumea înconjurătoare. În aceeaşi perioadă de exaltare a creaţiei, confesează experienţa unei adevărate revelaţii în care l-a întâlnit pe Horaţiu înconjurat de o aură. Efectul catalizator asupra inspiraţiei sale al acestei experienţei epifanice s-a concretizat în scrierea piesei într-un timp foarte scurt.
„Fântâna Blanduziei» a fost primită cu mare însuflețire și de public și de critica teatrala. Tonul îl dă, de pildă, aceste rânduri din „România liberă» din 31 martie 1884: „Tot ce putem spune împreună cu cei ce in admirare au asistat la acest nou triumf al cântărețului veșnic tânăr și ferice, al omului de inimă și de înaltă și generoasă simțire, este că în fața lui și în fața lucrării sale literare, descoperindu-ne capul, vom sta plecați și cu fericirea în suflet, făcându-i cortegiu nesfârșit întru onoarea și fala țării, a scenei și a literaturii române”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com