La 24 februarie anul 1997 s-a stins din viaţă violonistul român de reputaţie mondială Ion Voicu. Celebrul violonist român Ion Voicu (1923- 1997) a fost elev al marelui George Enescu.
Profesorul universitar Grigore Constantinescu l-a caracterizat astfel: „Ion Voicu a fost un reprezentant strălucit al artei muzicale româneşti în cele mai prestigioase centre culturale ale lumii, fiind considerat pretutindeni unul dintre marii violonişti ai veacului. Unicitatea expresiei sale muzicale, desăvârşita artă a frazării şi a sunetului, tehnica particular strălucită constituie totodată o continuare a tradiţiei unei pleiade de înaintaşi, printre care se numără şi maeştrii ce au contribuit la formarea sa, George Enescu şi, mai ales, David Oistrach”.
Celebrului violonist Ion Voicu s-a născut în 8 octombrie 1923, la Bucureşti, într-o familie cu vechi tradiţii muzicale. A început să cânte la vioară de la vârsta de şase ani, printre profesorii săi numărându-se maeştrii Garabet Avakian şi Vasile Filip. A fost admis la Academia Regală de Muzică în 1938, la aproape 14 ani, absolvind cei şapte ani de studiu ai instituţiei în doar doi ani, ca elev al renumitului profesor George Enacovici. În 1940, a debutat la Orchestra Naţională Radio, devenind ulterior solist al acestui ansamblu. Un an mai târziu, în 1941, a debutat pe scena Ateneului Român, fiind remarcat, la unul dintre concerte, de marele George Enescu. Acesta i-a oferit, ulterior, câteva lecţii.
Celebrul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin a organizat, în 1946, la Bucureşti un concurs muzical. Ion Voicu a obţinut Premiul Naţional ‘„Enescu — Menuhin’”, plecând în Elveţia. Mai târziu, în 1950, a devenit solist al Orchestrei Filarmonicii bucureştene, iar în 1955, a plecat să aprofundeze studiile muzicale la Conservatorul ‘„Piotr Ilici Ceaikovski’” din Moscova, unde a studiat timp de doi ani cu Abram Iampolski şi David Oistrach.
Uriaşul potenţial şi ascensiunea violonistului Ion Voicu au convins conducerea de atunci a Ministerului Culturii să achiziţioneze şi să-i pună la dispoziţie un instrument de excepţie, din 1956, Ion Voicu devenind primul român care deţinea o vioară Stradivarius. Între anii 1984-1985, vioara a fost confiscată şi dată spre păstrare Muzeului Naţional de Artă, dar i-a fost înapoiată după 1990. Instrumentul i-a rămas acestuia până la moarte. Ulterior, vioara a fost restituită Ministerului Culturii, iar apoi a fost încredinţată violonistului Alexandru Tomescu.
Ion Voicu a desfăşurat, după anul 1989, şi o intensă activitate didactică în cele mai prestigioase universităţi ale lumii, de la Academia Internaţională Mozart din Salzburg la universităţile din Paris, Geneva, Viena și la Academia Internaţională Menuhin.
A fost numit vicepreşedinte al Concursului Internaţional „Ceaikovski” şi a fost membru în juriile mai multor competiţii internaţionale: Concursul Internaţional Bach, Concursul ”Carl Flesch” de la Londra, Concurs Internaţional Sibelius, Concursul Folkstone Menuhin ş.a.
Marele muzician a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii, între care: Medalia de Aur a Academiei Franceze, Diploma de Onoare a Fundaţiei „Eugene Ysaye”, Premiul Academiei Române, Diploma de Onoare a Ministerului Culturii şi Premiul de Excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor din România.
În cei 55 de ani de carieră, a susţinut mii de concerte în întreaga lume – la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo, Berlin, Stockholm etc. Turneele sale anuale i-au adus aprecieri entuziaste din partea criticilor muzicali în presa ţărilor în care Ion Voicu avea concerte.
În septembrie 1995, a înfiinţat fundaţia ‘„Ion Voicu International Foundation’”, cu scopul de a forma şi susţine tineri muzicieni români, precum şi de alte naţionalităţi, care se dovedesc a fi un talent excepţional şi doresc să se dedice unei cariere artistice. A fost membru al Consiliului UNICEF, membru activ al Societăţii Academice Franceze ‘„Arts, Sciences Lettre’”, membru al Consiliului Consultativ Artistic al Fundaţiei »Henryk Szeryng».
Ion Voicu a murit la 24 februarie 1997, la Bucureşti. Era considerat atunci, de către critica internaţională, drept unul dintre primii cinci violonişti ai lumii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com