La 24 iunie 1711, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, îl primeşte la Iaşi pe țarul Rusiei, Petru I.
Mai întâi intrase în Moldova pe la Țuțora un corp de oaste rusesc, condus de generalul Șeremetiev, cu 4000 de soldați. Vizita țarului Rusiei în Moldova a fost precedată de următorul eveniment. La 13 aprilie 1711, Dimitrie Cantemir semnase cu țarul Petru al Rusiei un tratat formal (Tratatul de la Luțk), în care se prevedea și ajutorul militar pe care-l oferea Rusia, precum și contribuția Moldovei cu oaste și hrană.
Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, subapreciind puterea Porţii otomane şi contând pe ajutorul Rusiei (care, la acea vreme, culegea roadele victoriei asupra Suediei la Poltava, în 1709), a semnat faimoasa „diplomă de la Luţk” (acţiunea sa culminând cu o alianţă politico-militară făţişă cu Petru I). Principele moldovean spera să primească domnia ereditară asupra ţării, căreia i se garanta integritate teritorială şi autonomie deplină (sub protectorat rusesc), chiar dacă Petru I nu a întârziat să numească Moldova „provincie supusă, imediat ce unele din armatele sale au pătruns în ţară”.
În luna mai 1711, trupele de avangardă ale cavaleriei lui B.P. Şeremetiev au trecut Nistrul. La 6 iunie, Dimitrie Cantemir s-a întâlnit la Ţuţora cu B.P. Şeremetiev, iar Petru I a sosit la Prut pe 24 iunie şi, a doua zi, la 25 iunie, la Iaşi, avangarda s-a unit cu grosul armatelor ruse, sub conducerea nemijlocită a lui Petru I. Această oaste număra circa 46.000 oameni (cu 120 de tunuri), la care au aderat 5.000 de oşteni moldoveni. La 18 iunie 1711, armata otomană (circa 120.000 de oameni cu 440 de tunuri), a forţat Dunărea, la Isaccea, şi s-a îndreptat, pe malul stâng al Prutului, spre nord, unde a făcut joncţiune cu trupele călări ale hanului tătar (70.000 de oameni).
Țarul Petru și Dimitrie Cantemir au stat în Iași 10 zile, după care au plecat în zona luptelor pe Prut. Viitorul cronicar, Ion Neculce, care era la acea vreme hatman (comandantul oastei moldovene), a descris în amănunt ospețele stropite din plin cu vin de Cotnari și șampanie franțuzească, țarul fiind cunoscut ca un mare iubitor de băuturi.
Oastea rusă și moldovenească era deja la Țuțora și se pregăteau de luptă, făcând lucrări de fortificații. „Atunce s-au făcut trei obuze”, scrie Ion Neculce, în gura Jijiei” lângă Stănilești. În aceste „obuze”, de fapt niște redute pentru artilerie și infanterie, era concentrată oastea.
În această campanie era antrenată doar o parte din armata Rusiei, trupele fiind împărţite pentru a lupta pe mai multe direcţii: la ţărmurile Mării Baltice, în Moldova şi între Bug şi Marea Caspică. Războiul purtat concomitent pe mai multe fronturi a fost una din cauzele înfrângerii de la Prut.
La 8 (19) iulie a avut loc lupta de la Stănileşti, iar în următoarea zi, trupele ruse, aflate sub comanda nemijlocită a lui Petru I, au fost înconjurate şi supuse unui crâncen atac. Pe data de 9 (20) iulie 1711, „s-a dat o luptă atât de cumplită încât nu are asemănare”. Otomanii, însă, nu au reuşit să cucerească tabăra rusă şi „s-au aşezat iarăşi în şanţurile rămase… de pe vremea sultanului Osman (1618-1622)”. Pe 10 (21) iulie, ruşii au lansat, fără succes, mai multe contraatacuri, încercând să scape din încercuire.
În luptele cu turcii, oastea moldo-rusă a fost nevoită să ceară pace, iar în urma Păcii de la Vadul Huşilor (12/23 iulie 1711), i se permitea ţarului să se retragă din Moldova cu toată oastea şi cu armele. Dimitrie Cantemir renunță la domnie și a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. Pe 16 iulie țarul Petru și Dimitrie Cantemir cu întreaga curte, inclusiv Ion Neculce, părăsesc Moldova și pleacă pe Prut în sus, înspre Polonia și Rusia.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com