La 27 ianuarie 1936, la Cluj, s-a născut vestitul actor român, Florin Piersic. Părinții săi au fost bucovineni (mama — originară din Valea Seacă, tatăl — medic veterinar, originar din Corlata).
Viitorul actor și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 (în prezent, Colegiul Național ”Emil Racoviță”).
Ziua de naștere a îndrăgitului actor Florin Piersic coincide cu Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Cu această ocazie, cel mai iubit actor din România a povestit actul eroic săvârșit de tatăl său în cea mai neagră perioadă din istoria omenirii. Tatăl marelui actor Florin Piersic, Ștefan Piersic, a fost medic veterinar, iar în perioada Holocaustului a ascuns 6 familii de evrei într-un abator la Cernăuți, el fiind responsabil de acea unitate. Astfel, Ștefan Piersic și-a asumat un risc imens pentru a le salva viața acelor oameni și a fost ajutat de soția sa, mama lui Florin Piersic. „I-a ascuns în abatorul lui de la Cernăuți. Trebuiau să fie luați, să fie duși la Auschwitz sau Dachau. Tatăl meu i-a luat. Nu era voie atunci. Nici trupele germane, nici poliţia de atunci, nimeni nu putea să intre în abator fără aprobarea tatălui meu pentru că era medicul veterinar al judeţului Cernăuți. I-a ascuns luni de zile şi mama le aducea mâncare. După ce au ieșit au plecat în Israel», a spus Florin Piersic.
Pentru că tatăl său a salvat viețile atâtor oameni, Florin Piersic a fost chemat în Israel de prim-ministrul Israelului, Beniamin Netaniahu, ca să-i ofere medalia onorifică a Israelului şi Ierusalimului. „Ştie şi Bibi Netanyahu care mi-a dat medalia Guvernamentală a Ierusalimului. Nimeni din România nu a aluat o asemenea medalie. Am luat-o pentru că eu am recitat la comemorarea statului Israel un poem scris din unul din oamenii pe care eu îi am în auriculul stâng: Aurel Storin îl chema. El a scris pentru prezenta mea acolo acest poem. După care Benjamin Netanyahu i-a spus impresarului: pe băiatul ăsta să-l aduci la mine”, a povestit marele actor Florin Piersic într-o emisiune televizată.
Florin Persic a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957, iar spectacolul de absolvire a fost „Peer Gynt” de Henrik Ibsen. La doi ani după absolvire, a debutat pe scena Teatrului Național din București, obținând rolul principal în „Discipolul diavolului”. Au urmat „Tragedia optimistă”, „Oameni și șoareci” sau „Orfeu în Infern”, piese care au scos în evidență talentul și naturalețea actorului.
De-a lungul anilor, a interpretat zeci de roluri pe scena Naționalului bucureștean, în piese ca „Act venețian”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Gaițele”, „Idiotul”, „Logodnicele aterizează la Paris”, „Cartea lui Ioviță”.
Celebritatea și popularitatea actorului au venit nu doar din rolurile de pe scenă, ci și din cele de pe marele sau micul ecran, el având o bogată activitate în cinematografie, unde a jucat în peste 55 de filme. Debutul în film s-a produs cu „Ciulinii Bărăganului”, în 1957, interpretând rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în ”Neamul Șoimăreștilor” (1965) regizat de Mircea Drăgan, apoi în filmul care l-a făcut foarte cunoscut — „De-aș fi Harap Alb” (1965), regizat de Ion Popescu-Gopo.
Printre filmele în care marele actor a interpretat roluri cu diferite valențe — de la film de acțiune la film istoric, de la comedie la film muzical — se numără „Celebrul 702” (1961), „Răscoala” (1965), „Tunelul” (1966), „Șapte băieți și o ștrengăriță” (1967), „Columna” (1968), „Mihai Viteazul” (1971), „Aventuri la Marea Neagră” (1972), „Explozia” (1973), „Frații Jderi” (1974), „Un August în flăcări” (1974), „Ștefan cel Mare — Vaslui 1475” (1975), „Elixirul tinereții” (1975), „Pintea” (1976), „Cuibul salamandrelor” (1976), „Eu, tu și… Ovidiu” (1978), „Regăsire” (1977), „O lebădă iarna” (1983), „Rămășagul” (1985), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), „Fix alert” (2004), „Eminescu versus Eminem” (2005).
De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit titlul de ”Cetățean de Onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București și Galați. În Cluj-Napoca, un cinematograf poartă numele actorului. La 10 decembrie 2012, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui acestei țări, Nicolae Timofti.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. La 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Cu ani în urmă, grație străduinței depuse de regretatul poet Vasile Tărâțeanu, Florin Persic a vizitat Cernăuțiul copilăriei sale și în sala mare a Palatului „Tineretul Bucovinei” a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din regiune. Planifica și a doua vizită la Cernăuți, dar a început războiul la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com