În ziua de 29 ianuarie a anului 1874 a murit Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric și patriot român, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic, mareşal al Ducatului Bucovinei, membru al Academiei Române.
Eudoxiu baron de Hurmuzachi a fost ales în 1861 membru în dieta Bucovinei. La 20 februarie 1873 a primit titlul de baron de la împăratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei. În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu Hurmuzachi a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind împreună cu frații săi una dintre figurile importante ale renaşterii naţionale româneşti. Pentru această atitudine, compatrioții săi de ieri și de astăzi au fost și sunt foarte recunoscători. Deja în 1860, drept recunoștință, oamenii din Câmpulung i-au ridicat o movilă de piatră, numind-o „Movila lui Hurmuzachi”. Iar la Cernăuţi activează Centrul Cultural Român, care îi poartă numele.
Eudoxiu baron de Hurmuzachi s-a născut la 29 septembrie 1812, la Cernauca, localitate de lângă Cernăuţi, într-o veche familie aristocrată, ca al doilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi. Tatăl său era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, intrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare.
După absolvirea Liceului în Cernăuți, a studiat în perioada 1830-1836, împreună cu fratele său Constantin Hurmuzachi, la Facultatea de Drept a Universităţii din Viena. După încheierea studiilor, el va demara o serie de cercetări în arhivele statului din Viena, reușind să colecteze un material documentar valoros compus din peste trei mii de acte.
Participă la Revoluţia de la 1848, se înscrie în garda națională din Viena, după care se întoarce în Bucovina, unde va fi unul dintre susținătorii autonomiei Bucovinei, opunându-se încorporării acestei regiuni în Galiţa. La sfârșitul anului 1848 a fost chemat la Viena ca să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română. Tot în acest timp a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina” care a contribuit mult în pregătirea unei noi ere pentru această țară. Ziarul a fost publicat în limba română și germană, fiind editat de către frații săi Gheorghe și Alexandru.
Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galiţiene Bucovina într-un ducat a coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți respectați români bucovineni, între ei și Eudoxiu, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae. Petiția a fost formulată în 1849, dar pusă în aplicare de abia în 1861. Eudoxiu Hurmuzachi a susținut de asemenea și unirea Principatelor Române.
În 1861, Eudoxiu Hurmuzachi a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca. La 8 februarie 1862, el a fost numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman de către împăratul Franz Joseph I, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării. Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiul Austriac și Ducatul până în 1870. Pe 16 decembrie 1871, Eudoxiu a fost din nou numit căpitan al ducatului. Această funcție a îndeplinit-o până la moartea sa în 1874.
În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind așa împreună cu frații săi, una dintre figurile importante ale renaşterii naţionale româneşti.
Eudoxiu Hurmuzachi a scris un total de unsprezece cărți științifice și istorice, între ele cele cinci volume faimoase „Documente privitoare la Istoria Românilor”. Ca om al arhivelor, Eudoxiu Hurmuzachi a desfăşurat o muncă laborioasă, fără precedent până la dânsul, timp de peste 9 ani, pentru identificarea, studierea şi copierea celor mai valoroase documente referitoare la istoria românilor în perioada Evului Mediu, aflate în importante arhive din străinătate, dar cu precădere în cele austriece. El mărturisea că „Am înţeles să mă jertfesc, alegându-mi specialitatea istorie, care este foarte neglijată la români. Aceasta este acum specialitatea mea principală, o ocupaţiune pe cât de anevoioasă şi de îndelungată, pe atât de costisitoare”. Peste 6.000 de documente, selectate şi culese sub îndrumarea sa, care au fost dăruite de familie Academiei Române şi au fost constituite, ulterior, în faimoasa Colecţie Hurmuzachi, reprezintă un izvor istoric de prim rang, de importanţă extraordinară, care a stat la baza operelor ştiinţifice ale celor mai mari istorici români de la sfârşitul secolului al XIX-lea, între care Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga şi alţii, continuând şi astăzi să fie utilizate de cercetători români şi străini în domeniul istoriei.
Activitatea de arhivist şi cea ştiinţifică a lui Eudoxiu Hurmuzachi s-au bucurat atât de atenţia contemporanilor, precum Mihai Eminescu, Ioan Slavici, D. A. Sturdza şi alţii, cât şi de cea a urmaşilor săi, între care T. Balan, Constantin Şerban, Ştefan Gorovei, Petru Rusşindilar, Aurelian Sarcedoţeanu, Ştefan Ştefănescu, Lucian Boia, Dan Berindei, iar, mai recent, din partea lui Ilie Luceac. Unii dintre aceştia l-au considerat, în mod exagerat, ca fiind ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne, pionier al istoriografiei româneşti sau promotor al istoriografiei româneşti, iar alţii, mai realişti, au apreciat că Eudoxiu Hurmuzachi ocupă un loc marcant printre istoricii români ai secolului trecut al XIX-lea, ori că opera sa „…este nu numai mesajul unui istoric, dar şi al unui educator, al unui mare iubitor de oameni…”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com