La 6 septembrie 1817, la Iaşi s-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist român, care a activat şi în funcţia de prim-ministru al României şi în cele de ministru de externe şi ministru de interne.
Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale, situându-se pe curentul moderat al liberalismului. Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinţului Mihail Sturdza, concomitent ocupând şi funcția de director al Teatrului Naţional din Iaşi. A publicat mai multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica. În acea perioadă Mihail Kogălniceanu editează revista „Dacia literară” şi este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi. Mihail Kogălniceanu este considerat unul dintre ideologii Revoluţiei din 1848 din Moldova, fiind autorul periţiei „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, pe care a scris-o la Cernăuţi, fiind în pribegie. În „Dorinţele partidei naţionale din Moldova», Mihail Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atât de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese”. Pe lângă toate aceste radicale instituţii, „singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională”, mai propune una, ca cunună tuturor, „ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amânduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mână au vroit să o săvârşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului».
După Războiul Crimeii prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat pe Mihail Kogălniceanu cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Vasile Alecsandri, el a editat revista unionistă „Steaua Dunării”, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moţiune de cenzură, care a declanșat o criză politică, culminând cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Mihail Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. Mai târziu el a pus bazele Partidului Naţional Liberal, dar înainte de asta, a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței României.
După ce s-a retras din viața politică, Kogălniceanu, care fusese ales ca membru al Secțiunii Istorice a Academiei Române în 1868, a fost președinte al Academiei între 1887 și 1889. Îmbolnăvindu-se grav în 1886, el și-a petrecut ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei și Romei antice în Dobrogea de Nord și colecționând documente străine legate de istoria României. Mihail Kogălniceanu a murit la Paris în timpul unei operații, iar locul său de la Academie a fost luat de Alexandru Dimitrie Xenopol. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com