La 7 mai 1775 ţinutul Bucovina este rupt din trupul Principatului Moldovei, în urma cedării sale de către Imperiul Otoman, Austriei.
Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeași semnificație („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.
În septembrie 1774, cancelarul Mariei-Tereza, Kaunitz, îl informează pe internunțiul Thugut, ambasadorul austriac la Istanbul, că Viena s-a decis să ocupe nordul Moldovei, considerat punct strategic prin care se putea realiza mai ușor legătura dintre teritoriile acaparate în 1772 și Transilvania. Totodată, Kaunitz îi furniza lui Thugut și pseudoargumentul istoric conform căruia Moldova de Nord aparținuse în trecut Pocuției (fostă provincie poloneză, devenită acum austriacă) și care ar fi trebuit, în virtutea acestui așa-zis drept istoric, să revină Habsburgilor. Baronul Thugut era sfătuit în același timp să facă toate demersurile necesare pentru a calma autoritățile otomane, cărora trebuia să li se reamintească că fostul sultan, Mustafa al III-lea (1757-1774), promisese austriecilor Valahia Mica (Oltenia), ca preț al bunelor oficii efectuate în cursul tratativelor ruso-turce. Ca să fie și mai convingător, trimisul vienez la Poartă era îndemnat să nu precupețească niciun efort, inclusiv financiar, pentru ca tranzacția să se perfecteze cât mai repede. Conștiincios, Thugut se execută, neuitând să trimită cancelarului „lista de cheltuieli” necesară obținerii bunăvoinței înalților dregători ai Porții: 10.312 piastri dați marelui dragoman Constantin Moruzi și 3.100 de piastri oferiți lui Tahir Aga, cel însărcinat cu trasarea viitoarelor granițe ale nou anexatei provincii. În același timp, este mituit și feldmareșalul rus Piotr Alexandrovici Rumianţev, învingătorul de la Cahul și comandantul trupelor țariste din Moldova, care, în schimbul a 5.000 de ducați aur și a unei tabachere de aur încrustată cu briliante, va permite intrarea trupelor austriece în Bucovina, înainte chiar de semnarea convenției din 7 mai 1775, prin care era consfințită în plan diplomatic răpirea Bucovinei. â
Această anexare chipurile era necesară Austriei pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771. Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica. Singurul care se opune acestei oneroase tranzacții turco-austriece cu complicitatea rușilor, este domnul Moldovei, Grigore al III-lea Ghica (1774-1777) care în decembrie 1774, protestează vehement la Poartă împotriva smulgerii Bucovinei din trupul Moldovei, amintind că respectivul teritoriu nu a făcut niciodată parte din Pocuția, iar ocuparea sa nu poate fi considerată un „act amical” din partea Austriei. În același timp, domnitorul amenința voalat Poarta sugerând că dacă turcii nu se vor opune anexării Bucovinei, atunci moldovenii s-ar putea adresa unei alte puteri, care evident nu putea fi decât Rusia. Această fermă poziție a lui Grigore al III-lea Ghica va fi de altfel și factorul determinant al morții sale. În a sa documentată Istorie a Bucovinei, Ion Nistor reproduce însemnările unui corespondent din Istanbul, datate la 19 noiembrie 1777, privind cauza asasinării domnitorului Moldovei din ordinul sultanului: „districtul Bucovinei a fost principala cauză a asasinării principelui Ghica. Acest domn nu voia cu niciun preț să consimtă la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. Precum se vede, el se comporta ca un suveran independent”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com