La 9 ianuarie 1980 a decedat la Iaşi, folcloristul și filologul român Petru Caraman. Petru Caraman (1898-1980) a fost un savant român, folclorist și filolog, exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române. Petru Caraman s-a afirmat şi ca un slavist de mare anvergură, consultând cărţi precum „Colindul la români şi slavi şi la alte popoare. Studiu de folclor comparat”, „Studii de folclor” în trei volume. El este deseori citat şi de cercetătorii de folclor ucraineni, care recurg la metoda comparativă. Aici pot fi numiți oamenii de știință cernăuțeni Grigore Bostan și Oleksa Romaneț.
Cărturar cu o riguroasă formaţie ştiinţifică, poliglot şi lingvist de primă mărime, cunoscător profund al culturii tradiţionale din Sud-Estul Europei, specialist în etnografie, folclor şi slavistică, Petru Caraman s-a dedicat pe deplin, în ciuda destinului potrivnic, cunoaşterii şi aprofundării spiritualităţii poporului român, integrându-se cu tot sufletul breslei „oamenilor cu sufletul curat”, cum îi definea pe etnografi, cei care „nu sunt în stare să facă rău nimănui, nu se pot preface, nu ştiu să mintă şi nu pot urî pe alţii”, ci identificându-se cu obiectul de studiu, „nu ştiu decît să iubească”.
„Tânărul savant de la Iaşi”, cum îl numea Nicolae Iorga, a fost preocupat de folclor şi de cultura populară încă de pe băncile Liceului Internat din Iaşi (unde i-a avut profesori pe Calistrat Hogaş, Iorgu Iordan, August Scriban), fiind în permanenţă măcinat de dorinţa de a se informa şi de a se forma, adunând cu patimă materiale folclorice inedite, în special colinde şi scriind primul său studiu „Importanţa morilor de apă în trecutul neamului nostru” (1916), rămas în manuscris. Beneficiind de îndrumările unor remarcabile personalităţi, profesori ai universităţii ieşene, Petru Caraman a studiat de-a lungul vieţii cultura populară românească în integralitatea sa, aplecându-se atât asupra manifestărilor ei spirituale, cât şi asupra obiectelor civilizaţiei populare, devenind, aşa cum aprecia Mircea Eliade în 1938, „unul dintre cei mai bine pregătiţi folclorişti”.
Teza sa de doctorat, însumând 630 de pagini, a constituit şi debutul editorial, fiind tipărită sub egida Academiei de Ştiinţe din Cracovia. În Polonia a avut şi prilejul de a-şi lărgi orizontul în domeniul limbilor slave, însuşindu-şi pe lângă limba poloneză, limbile rusă, ucraineană, cehă şi slovacă.
În timpul vieţii i-a fost publicată doar o singură lucrare majoră, „Datina colindului la slavi şi la români”, studiile sale fiind răspândite mai mult în reviste de specialitate din România şi străinătate. O mare parte a operei sale, constând în numeroase şi consistente studii cu caracter monografic, însumând mii de pagini de manuscris, a intrat în Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei – fond Petru Caraman, din 1987 editura Minerva iniţiind publicarea în volum a studiilor de folclor.
Profesorul Petru Caraman a lăsat moştenire culturii româneşti o impresionantă operă în care a tratat probleme de cea mai mare însemnătate pentru domeniile etnologiei şi slavisticii, aducând argumente în sprijinul vechimii, continuităţii, originalităţii şi unităţii spiritualităţii şi culturii româneşti.
Încadrându-se în elita specialiştilor europeni, Petru Caraman este unul dintre cei mai importanţi şi reprezentativi etnografi ai secolului XX, o personalitate distinctă şi unică, care prin opera şi viaţa sa rămâne, aşa cum afirma etnologul Iordan Datcu, un model „greu de atins”.
În anul 2011, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vede lumina tiparului cartea „Conceptul frumuseţii umane reflectat în antroponimie la români și în sud-estul Europei”, semnată de Petru Caraman. Ea cuprinde ultima scriere de proporţii, rămasă în manuscris, a remarcabilului folclorist, filolog și slavist Petru Caraman. Antroponimia din sud-estul Europei, în evoluţia și semantica sa, l-a preocupat pe savant de-a lungul întregii vieţi. Pasiunea pentru acest domeniu pornește din anii de doctorat (în Polonia, 1925-1928) și s-a materializat în câteva cursuri facultative, ţinute la Universitatea din Iași. Vitregiile războiului, apoi înlăturarea abuzivă a cărturarului din mediile academice, l-au împiedicat să publice lucrarea. Fidel vocaţiei de cercetător, Caraman a continuat, totuși, să adune noi materiale și să dezvolte subiectul. Studiind antroponimia românească, savantul pune în valoare dimensiunea magicului în cultura populară, postulat fundamental pe care îl vom regăsi și în alte opere ale sale (despre colindat, descolindat, toiagul colindătorilor, tatuaj etc.). În cadrul subiectului dat, Petru Caraman își manifestă solida pregătire de filolog și slavist, înclinaţia spre investigaţii comparative în ariile culturale învecinate cu spaţiul românesc. Conţinutul, erudiţia, impresionantul aparat știinţific al lucrării dovedesc vitalitatea creatoare a autorului, în pofida destinului amar care l-a urmărit decenii la rând. După cum remarcă Ion H. Ciubotaru, discipol și biograf al savantului, „ultima sa carte nu este doar o lucrare știinţifică de primă însemnătate, ci și un imn de slavă închinat frumuseţii umane, bucuriei de a trăi”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com