Cât costă viața omului?

922348342

92234834217 ani de detenție a primit bărbatul, care a ucis două persoane și a incendiat casa în care se aflau trei copii. Aceasta este sentința proclamată de Curtea de apel din Cernăuți față de cetățeanul, care a comis una dintre cele mai teribile crime prevăzute de Codul Penal al Ucrainei.
Toate au început de când cetățeanul respectiv a făcut cunoștință cu o femeie, care educa de sine stătător trei copii. Între cei doi s-au stabilit re­lații mai apropiate nepermanente. Odată, în timp ce se afla în ospeție la femeie, între cei doi a izbucnit un conflict, care a dus la consecințe îngrozitoare. Pe la ora unu de noapte bărbatul a venit la patul amantei sale, care se pregă­tea deja de culcare, și i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă de lemn în cap. În aceeași odaie dormea și tatăl femeii, care a încercat să-l oprească pe bărbatul înrăit la culme. Acesta i-a aplicat și tatălui câteva lovituri în cap. În urma traumelor primite, femeia a murit pe loc, iar tatăl ei a încetat din viață pe masa de operații. După aceasta criminalul a dat foc unei plapome în odaie, fiind conștient de faptul că în casă au mai rămas trei copii mici. Cele mai strașnice consecințe au putut fi evitate numai datorită acțiunilor celei mai mari dint­re surori, în vârstă de șase anișori, care s-a trezit, a scos din casă plapoma arsă și i-a scos afară pe frățiori, unde aceștia au stat până di­mi­nea­ță. A doua zi vecinii i-au văzut pe copii singuri afară și au apelat la serviciile corespunzătoare. Curtea de apel nu a fost de acord cu sentința organelor procu­raturii de a-l întemnița pe criminal pe 15 ani. Colegiul ju­decătorilor a adoptat aceas­tă hotărâre luând în calcul persoana criminalului, care a mai fost tras la răspun­dere penală, precum și circum­stanțele crimei comise în stare de ebrietate și că în rezultatul ei trei copii au rămas fără tutela mamei.

Добавить комментарий