În urma unei cercetări realizate de Compania „Research & Branding Group” s-a constatat că 57 la sută dintre locuitorii Ucrainei consumă băuturi alcoolice.
Astfel, potrivit studiului, un sfert dintre ucraineni (25%) nu au consumat și nici nu consumă băuturi spirtoase. Cei mai mulți dintre respondenți (57%) au declarat că consumă alcool, iar (18%) au consumat până la un moment dat. Din totalul respondenților care au confirma că consumă băuturi spirtoase, 68 la sută sunt bărbați, iar 48 la sută — femei.
La ce vârstă încep să folosească băuturi spirtoase?
Aproape jumătate dintre ucraineni (48%) au consumat pentru prima dată băuturi alcoolice la vârsta de 16-18 ani. Însă, fiecare al șaselea (16%) a gustat alcool chiar mai devreme, la vârsta adolescenței 14-16 ani. În Ucraina, vârsta cea mai activă în ceea ce privește consumul de alcool este 30-39 de ani (70%). Iar cel mai puțin alcool consumă persoanele în vârsta de 60-70 de ani (42%).
Care produse alcoolice sunt consumate de ucraineni?
Băuturile cele mai preferate ale ucrainenilor sunt berea și „horilka” (49%). Apoi urmează, vinul sec (27%), șampania (19%), coniacul (18%), vinuri alcoolizate (17%) și alte băuturi. „Horilka” este consumată în mare parte de oamenii care au un nivel relativ scăzut al educației. 62% dintre tinerii sub 30 de ani preferă mai mult berea.
Sondajul a fost realizat de „Research & Branding Group” în 24 de regiuni ale Ucrainei, în perioada 2-13 septembrie 2016. În general, au fost anchetate 1799 de respondenți. Marja de eroare este de 2,4%.