Ce școli din regiunea Cernăuţi pot deveni licee cu profil?

1 02 F 1

Rețeaua preliminară de licee academice, în care elevii vor fi instruiți din clasa a X-a până în clasa a XII-a în anumite profiluri, cum ar fi limba sau matematica, poate include 62 de școli din regiunea Cernăuți. Printre acestea se numără două licee militare și sportive, un liceu de artă și unul ştiinţific.

Decizia finală urmează să fie luată în cadrul unei sesiuni a Consiliului Regional. Recent a fost publică lista instituțiilor care se pot alătura rețelei de licee. Aceste informații au fost furnizate de Departamentul de Educație din cadrul Administrației Militare Regionale Cernăuți.

Pot deveni licee următoarele şcoli cu limba română de predare: Liceul din Mămăliga (raionul Nistru), Liceul comunal „Gheorghe Asachi” din Herţa, Liceul din Horbova – CT Ostriţa, Complexul Instructiv-Educativ din Dimca – CT Hliboca, Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna, Liceul din Pătrăuţii de Sus – CT Pătrăuţi, Liceul nr. 1 din Ciudei – CT Ciudei, Liceul nr.6  „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi (raionul Cernăuţi). În comunitatea Teritorială Noua Suliţă, unde majoritatea localităţilor sunt cu populaţie românească, va funcţiona un sigur liceu – Liceul nr.1 din Noua Suliţă cu limba ucraineană de predare, iar în Comunitatea Teritorială Mahala, cu două şcoli mari româneşti, va rămâne ca liceu doar instituţia de învăţământ din Ridkivţi, cu limba ucraineană de predare. Nu vor fi licee în comunităţile teritoriale Boian şi Vancicăuţi, Carapciu şi Suceveni, Tereblecea şi Kameanka.  Prin urmare, propunerea societăţilor naţional-culturale româneşti de a fi creat câte un liceu în fiecare comunitate teritorială cu populaţie românească n-a fost luată în considerare.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий