În documentul de unde pornește numărătoarea anilor Școlii din Cerlena, datat la 1774, se amintește de profesori. Pe atunci, după cum am mai scris, ei erau trei. În decursul anilor numărul cadrelor didactice s-a schimbat în dependență de numărul elevilor, dar și de conținutul programei de învățământ. Locuitorii din Cerlena au un mare respect față de învățători și profesori, dar mai ales față de veteranii învățământului public. Doamna Lilia Procopii afirmă că 50 de ani din viață i-a petrecut în școala natală – mai întâi ca elevă, apoi ca profesoară de limba și literatura română.
–Când m-am întors la școală ca tânăr specialist după absolvirea Universității din Cernăuți, majoritatea pedagogilor erau foștii mei profesori, își amintește doamna Lilia. M-au susținut și m-au îndrumat la primii mei pași în activitatea pedagogică și pentru aceasta le sunt foarte recunoscătoare. La fel am procedat, când peste ani am devenit și eu îndrumătoare pentru tinerii pedagogi.
Fostul director Victor Leh, profesor de fizică, de asemenea, a trudit mulți ani pentru prosperarea școlii, ba chiar și a satului, doar după ce și a transmis ștafeta de director unui pedagog mai tânăr, lui Valeriu Priscu, actualul director, a fost câțiva ani și primar de Cerlena.
Câțiva ani a condus Școala din Cerlena activistul public Vladimir Foloșnea. Luând cuvântul la festivitatea consacrată jubileului Liceului din Cerlena, el a recunoscut:
–Cei câțiva ani petrecuți la Cerlena, în mijlocul minunatului colectiv pedagogic de aici îi consider cei mai frumoși ani din viața mea. A fost și este un colectiv unit, care creează o atmosferă benefică în școală. O țin bine minte ca elevă pe doamna Ludmila Breabin, în prezent adjunctul directorului și profesoară de istorie, care asculta cu mare atenție relatările mele despre istoria ținutului natal. Mă bucură faptul că doamna Ludmila adună date despre istoria satului și ținutului natal.
Pentru muzeul satului și al școlii din Cerlena domnul Vladimir Foloșnia a dăruit câteva monede străvechi și un vârf de suliță, menționând că aceste meleaguri mai tăinuiesc diferite mărturii materiale încă de pe timpul geto-dacilor.
Doamna Ludmila Breabin ne-a relatat că odată, cu mai mulți ani în urmă, Școala din Cerlena a fost vizitată de regretatul poet Mircea Lutic, un bun cunoscător al istoriei ținutului nostru.
–El mi-a explicat de unde, posibil, să provină denumirea satului nostru. O versiune poate fi de la cenușa neagră ce rămânea în urma incendiilor. Or, Cerlena a fost deseori incendiată de turci, care năvăleau asupra Moldovei de cândva, ținând calea spre cetatea Hotinului. El a mai spus că „cerlena” poate să însemne și „culoarea împărătească” și aceste cuvinte mi s-au întipărit în memorie, a accentuat doamna Ludmila Breabin.
Școala deschide în fața fiecărui om ușa în împărăția cunoștințelor și a frumosului, lucru pe care îl face de un sfert de mileniu Liceul din Cerlena.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com