În cadrul ședinței de sâmbătă, 20 aprilie 2019, Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru data de 30 iunie 2019 desfășurarea primelor alegeri locale în 66 de comunități teritoriale unite din Ucraina, printre care se numără și două comune din regiunea Cernăuți.
Este vorba despre două comune care sunt preponderent locuite de etnici români — CTU Carapciu, entitate teritorială ce include localitățile Carapciu și Iordănești și CTU Vancicăuți formată din satele Vancicăuți, Costiceni și Cerlena.