Cetățean georgian depistat la frontiera ucraineano-română

1578730546175-7076-S4

Recent, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Darabani au observat, cu ajutorul sistemului de termovizune, o persoană care a trecut frontiera de stat ucraineano-română.

În scurt timp, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă, au reținut persoana în cauză şi au condus-o la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este cetăţean georgian, în vârstă de 35 de ani, care se afla în stare de ebrietate. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoana are interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

La cercetări, cetăţeanul georgian a declarat faptul că pe fondul stării de ebrietate a trecut ilegal frontiera de stat în România, el locuind în Ucraina împreună cu familia.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoana urmând a fi predată autorităţilor ucrainene, în vederea continuării cercetărilor. Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

Добавить комментарий