Cine-s cei mai talentați colindători din regiune?

10 1 Ф 6

A avut loc etapa finală a Concursului-festival regional „Colindele iernii”. La festival au participat circa 300 de elevi din 20 de comunități teritoriale. Ei s-au prezentat cu colinde autentice ucrainene și bucovinene, urături, precum și cu cântece de Crăciun în interpretare contemporană. Din componența juriului au făcut parte interpreții Oksana Savciuk și Ivan Kavațiuk (duetul „Pysanka”), Artistul poporului din Ucraina, Pavlo Dvorski, deputatul Consiliului Regional, Oksana Paliiciuk, directoarea Centrului regional de educație estetică „Tineretul Bucovinei”, Ludmyla Gatryci, directorul Centrului Bucovinean de Artă, Iurie Levcic. Festivalul a fost organizat de Departamentul Educație și Știință din cadrul Administrației Militare Regionale.

După cum comunică pe Facebook AMR Cernăuți, laureați ai Concursului-festival „Colindele iernii” au devenit:

La secțiunea „Cea mai bună colindă autentică”: duetul „Clopotele soarelui” (CT Storojineț) și Ilona Amihalachioaie (CT Herța).

La secțiunea „Cea mai bună urătură”: colectivul „Speranța” (CT Boian) și Victoria Marciuk (CT Cernăuți).

La secțiunea „Cea mai bună colindă contemporană”: Dumitru Paulencu (CT Voloca) și colectivul „Naddnistreanocika” (CT Clișcăuți).

La secțiunea „Cel mai bun cântec de Crăciun și Revelion”: Karyna Gorbyșyna (CT Chelmenți) și Bogdana Glavașka (CT Nădăbăuți).

La secțiunea „Cel mai tânăr colindător”: Dmytryk Guțul (CT Nădăbăuți) și Ana Gociu (CT Herța).

La secțiunea „Cea mai originală redare a tradiției locale”: colectivul „Guțulia rulyti” (CT Kontyn), colectivul „Speranța” (CT Noua Suliță), colectivul „Bereghinia” (CT Herța) și Anastasia Uncu (CT Vancicăuți).

10 1 Ф 7

Învingătorii și premianții festivalului de colinde au primit diplome și cadouri de preț, care au fost înmânate de Petro Bryjak, șef de secție la Consiliul Regional, și de Iulia Hrițcu-Andrieș, adjuncta șefului AMR Cernăuți. În încheierea festivalului, participanții la etapa finală au interpretat împreună cunoscutul colind „O, ce veste minunată”, colind ce simbolizează unitatea, biruința luminii asupra întunericului, binelui asupra răului  și speranța într-un viitor pașnic al Ucrainei.

10 1 F 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий