Clipe frumoase şi de neuitat ale vacanţei de vară

30 8 F 4

În perioada 20 – 27 august 36 de elevii, însoţiţi de profesoarele Cornelia Medvedi, Ana Picireanu și Alina Garaga de la Gimnaziului nr. 10 din orașul Cernăuți s-au odihnit în tabără C.A. Poiana Pinului, judeţul Buzău. Pe parcursul acestor zile au fost organizate excursii la Muzeul județean Buzău, Teatrul „George Ciprian”, Parcul Crâng, Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului, Vulcanii Noroioși, tabăra de sculptură Măgura și Mănăstirea Ciolanu. În tabăra au lucrat ateliere de Limba română, Istorie, Geografie, Creație la care elevii noştri au participat cu mare plăcere. Ei au fost bucuroși să facă cunoștință cu pompierii, polițiștii și jandarmii, de asemenea  au participat la o oră de spiritualitate.

30 8 F 5

Copiii sunt foarte fericiți și bucuroși că au avut asemenea ocazie, s-au încadrat în diverse activități și au revenit acasă cu emoții pozitive și frumoase.

30 8 F 6

Aducem mulțumiri și cuvinte de recunoștință tuturor organizatorilor: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, președintei doamnei Lilia Govornean, pentru efortul depus ca elevii noștri să aibă această vacanță de neuitat.

30 8 F 7

Ana Picireanu,

pedagog organizator la Gimnaziul nr. 10 din Cernăuţi  

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий