În fiecare an, toamna și primăvara, în raionul Hliboca au loc tradiționalele competiții de orientare sportivă organizate de Centrul raional pentru turism, etnografie și sport.
Anul acesta, tradiționalele competiții au avut loc în pădurea din satul Dumbrava Roșie. Din cele 35 de școli ale raionului, 31 au luat parte la probele respective. Ceremonia oficială a fost deschisă de directorul Centrului de turism, Anatolie Dudca. Printre oficialitățile raionului au fost prezenți președintele Consiliului Raional Hliboca, Grigori Vanzureak, șeful Secției raionale de învățământ, Vasili Șveț, ş.a. Conducerea raionului i-a felicitat pe cei prezenți cu ocazia deschiderii probelor de orientare sportivă, dorindu-le succese și înmânând diplome și foi de laudă unor elevi şi antrenori aparte pentru rezultatele obținute la competițiile precedente.
Echipa de sportivi ai CIE Cupca s-a clasat pe locul 8 între cele 26 de școli medii ale raionului. Pe primul loc s-a situat echipa școlii din satul Corcești. Vreau să le aduc sincere mulțumiri căpitanului echipei, elevului clasei absolvente Cristian Plevan, pentru competență și stăruință, cât și profesorului de fizică, Sergiu Schipor, pentru ajutorul acordat și susținerea din cadrul competițiilor sportive, turistice şi etnografice.
Eleonora SCHIPOR