Comuna Voloca s-a înfrățit cu localitatea Vârfu Câmpului din județul Botoșani, România (FOTO)

zilele-comunei-vf-campului-21

Comuna Voloca din regiunea Cernăuți s-a înfrățit cu localitatea Vârfu Câmpului din județul Botoșani, România. Protocolul a fost semnat duminică, 14 octombrie, în cadrul evenimentelor ce marchează Zilele comunei Vârfu Câmpului, în fața a sute de oameni veniți să asiste la spectacolul organizat conducerea comunei, notează Botoșani Online citat de Libertatea Cuvântului.

Protocolul de înfrățire dintre Voloca și Vârfu Câmpului a fost semnat de primarii localităților Valentin Glopina și Maria Huțu în fața a sute de oameni. Potrivit lui Valentin Glopina, acest protocol reprezentă un mare pas spre viitorul comunității românești din regiunea Cernăuți. El speră ca pe viitor, Vârfu Câmpului și Voloca să realizeze proiecte cu finanțare europeană și să se dezvolte din punct de vedere economic și cultural.

„În primul rând sunt foarte mulțumit că am fost invitat de doamna primar. Suntem o comună de români care facem parte din regiunea Cernăuți. Pentru noi este un foarte mare pas în viitor. Dorim să promovăm limba, tradițiile, cultura. Cu această comună frumoasă avem posibilitatea. Poate vom participa la unele proiecte internaționale”, a precizat Valentin Glopina.

Printre artiștii veniți să cânte la Zilele comunei Vârfu Câmpului, care a împlinit în acest an 626 de ani de existență, s-au numărat: Fetele din Botoșani, Dan Doboș, Cornelia Ciobanu, Margareta Clipa, Francesca Jojo, Fanfara lui Stamate, Ansamblul Sirețelul dar și artiști din Ucraina și Republica Moldova.

Tot în cadrul Zilelor comunei Vârfu Câmpului s-a organizat și Ziua Recoltei. Gospodarii din comună și nu numai au venit să-și expună animalele și produsele pe care le au.

zilele-comunei-vf-campului-25 zilele-comunei-vf-campului-23 zilele-comunei-vf-campului-19 zilele-comunei-vf-campului-18 zilele-comunei-vf-campului-13 zilele-comunei-vf-campului-12 zilele-comunei-vf-campului-10 zilele-comunei-vf-campului-8 zilele-comunei-vf-campului-6 zilele-comunei-vf-campului-5

Добавить комментарий