În total, de la începutul războiului la scară largă cu Federația Rusă, au fost înregistrate peste 23.000 de atacuri ale Rusiei, în urma cărora au fost avariate peste 25.000 de obiective civile şi 400 de obiective militare din Ucraina, a declarat primul adjunct al ministrului de Interne, Evghen Yenin, citat de Ukrinform.
Vorbind aparte despre teritoriile eliberate din regiunea Harkiv, Yenin a spus că acolo a fost trimisă o echipă de salvare formată din specialişti din toată Ucraina, numărul lor total fiind de până la 500 de persoane și 50 de echipamente. „De asemenea, am trimis acolo până la 1.000 de ofițeri de poliție pentru servicii suplimentare în teritoriile nou eliberate, deoarece pentru mulți locuitori ai acestor teritorii este deja important să vadă poliția care le păzește ordinea și siguranța. Ei vor fi antrenaţi atât la patrulare, cât și serviciul la punctele de control”, a accentuat primul adjunct al ministrului de Interne. Potrivit lui, în același timp, oamenii legii primesc în mod activ declarații despre crimele de război comise de Federația Rusă, efectuând acțiuni primare de verificare și investigare împotriva celor care sunt suspectați de activități de colaborare.
Răspunzând la întrebarea dacă pe teritoriile eliberate există mulți diversionişti din partea Federației Ruse, cât de activi sunt, Yenin a spus că acum în teritoriile regiunii Harkiv eliberate sunt încă ascunşi în păduri atât militari ruşi, cât și insurgenţi din așa-numitele republici populare Doneţk şi Lugansk.
Poliția, împreună cu Garda Națională și unități ale Forțelor Armate ale Ucrainei, iau măsuri active pentru a-i identifica și a-i reține cât mai curând posibil pe aceşti militari ruşi.
După cum a comunicat șeful Poliției Naționale a Ucrainei, Igor Klymenko, peste 20 de grupuri de investigații și operaționale documentează crimele de război săvârşite de militarii ruşi pe teritoriile eliberate din regiunea Harkiv.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com