Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

71cb5f5250985e5f18460856a9fdc53f

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbatoriți pe 29 iunie/12 iulie, după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Sfintelor Paști.

Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatra). După o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni.

După Înalțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor care îl aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfantului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, in anul 67, pe 29 iunie, în timpul prigoanei anticreștine a împăratului Nero.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învatatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan.

Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce ma prigonești?”. Se convertește la creștinism și primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se gasesc în Sfanta Scriptură.

A fost decapitat din porunca împaratului Nero, la fel în anul 67.

Добавить комментарий