Anul curent, la Editura OMNIUM din România a văzut lumina tiparului cartea „Război și propagandă. O cronologie a conflictului ruso-ucrainean”. Studiul a fost coordonat de Marin Gherman, politolog și jurnalist, lector la Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu jurnaliștii Cătălin Gombos și Marian Voicu. Lectorul universitar doctor, Sergiu-Lucian Raiu, de la cadrul Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a propus pentru „Libertatea Cuvântului” un interviu cu Marin Gherman, pe care îl postăm.
–Cum a luat naștere ideea unui asemenea volum?
–Redacția Veridica a reflectat zilnic cele mai importante evenimente din cadrul războiului la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. Zeci de mii de pagini de știri și reportaje s-au acumulat în această perioadă, reprezentând o cronologie a războiului. În același timp, diverși analiști politici și jurnaliști au publicat pe Veridica editoriale și studii despre război, despre situația din diverse state din estul Europei, dar au și demontat narațiunile de propagandă care erau distribuite în această perioadă. Volumul a încercat să sistematizeze informațiile apărute în primii doi ani de război, să propună un sistem cronologic bazat pe marile evenimente, dar și să prezinte știrile false (minciunile) din diferitele faze ale conflictului armat. Ne-am propus, așadar, să refacem cronologia acestei tragedii prin recapitularea faptelor, dar și a minciunilor care au alimentat ura.
–Ce aduce nou acest volum?
–Este primul volum din România care prezintă cronologia războiului raportată la cronologia propagandei. De exemplu, au fost prezentate principalele evenimente din prima fază a războiului din Ucraina la capitolul „Invazia. Bătălia pentru Kiev”, urmate de patru analize ale narațiunilor de propagandă și dezinformare din acea perioadă (simbolurile propagandei rusești, metodele de apărare informaționale a Kievului, cele mai bizare fake news în prima fază a conflictului ș.a.). Fiecare dintre cele șase capitole este structurat în așa mod încât cititorul se poate documenta despre cronologia unei perioade din cadrul războiului, dar și despre modul cum ambele state au folosit aceste evenimente în contextul războiului informațional, cum faptele au fost transformate în minciuni și cum minciunile au devenit la un moment dat fapte în discursul propagandei de război.
–Dacă ar fi să explicați pe scurt, care sunt principalele rezultate/idei ale acestui volum?
–Volumul se bazează pe rezultatul muncii unei mari echipe de corespondenți, redactori și analiști ai publicației Veridica. S-a lucrat foarte mult la sinteze, la analiză și clasificare, la selectarea din sute de știri zilnice a ceea ce a avut cu adevărat impact asupra decurgerii conflictului. Cartea are șase capitole, reprezentând șase perioade ale războiului: „Invazia. Bătălia pentru Kiev”, „Bătălia pentru Mariupol și ofensiva rusă în Donbas”, „Ucraina contraatacă. Harkov și Herson. Anexarea Donbasului”, „Rachetele Rusești aruncă Ucraina în frig și întuneric. Bătălia pentru Bahmut”, „Ofensiva de vară a Ucrainei. Revolta mercenarilor Wagner”, „Nimic nou pe frontul de est. Război pozițional”. Timp de doi ani, au apărut o serie de metanarațiuni ale propagandei ruse, care se tot repetau, dar în forme diferite. De exemplu, în primele luni ale invaziei presa rusă acuza SUA că dezvoltă arme biologie pe teritoriul Ucrainei, aceasta fiind o justificare a invaziei. Peste doi ani, propaganda rusă a dezvoltat virtual niște legături greu de înțeles între armele biologice și barajul de la Nova Kahovka, aruncat în aer în vara anului 2023. Ucraina era acuzată de manifestări naziste în timp ce este atacată pe teritoriul său; ocupând centrala Zaporojie și instalând armament acolo, Kremlinul spunea că o face pentru a proteja civilii de ucrainenii care vor să producă un incident nuclear. Metamorfozele acestor narațiuni toxice nu pot fi înțelese altfel decât într-un context cronologic. Evoluția propagandei de război este uneori imprevizibilă și depinde foarte mult de conjunctura politică sau subiectele discursului public internațional.
– Ce impact pot avea informațiile prezentate în acest volum? Ce propuneți ca urmare a realizării acestei sinteze a conflictului ruso-ucrainean?
–În epoca suprasolicitării și supraaglomerării informaționale, a surplusului de știri, dar și a crizei de analize, ne-am propus să oferim un sistem cronologic și analitic propriu, chiar dacă, volumul reprezintă studii de caz și date empirice, fără un context teoretic sofisticat. Până la urmă sinteza unui conflict internațional tot reprezintă o poveste, una tristă, însă care, în cazul Ucrainei, pornește de la o declarație a lui Vladimir Putin de a „denazifica și demilitariza” un stat vecin timp de trei zile și se încheie cu răscoala lui Prigojin sau intrarea trupelor ucrainene în regiunea Kursk peste doi ani și jumătate. Povestea continuă, pare incertă, dar decisivă pentru viitorul dreptului internațional și balanța de putere. Vom continua să monitorizăm situația din Ucraina, Rusia, Belarus și alte state, alături de colegii de la Veridica, care a fost fondată acum patru ani de Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români sub conducerea lui Marian Voicu. Ar putea să mai apară în viitor și alte volume consacrate acestui subiect. În 2022, a mai apărut un volum la editura Omnium sub egida Veridica, intitulat „Războiul lui Putin cu lumea liberă. Propagandă, dezinformare, fake news”, care atrage atenția asupra faptului că minciuna și discursul instigator la ură s-au instalat în spațiul public, în timp ce pacea și prosperitatea încep să plictisească pe termen lung din cauza dispariției treptate după două-trei generații a memoriei conflictelor devastatoare.
–Care sunt/au fost greutățile/dificultățile/obstacolele pe care le-ați întâmpinat în realizarea acestei cercetări/acestui volum (dacă e cazul)?
–Am menționat deja volumul foarte mare de informații care trebuia prelucrat, analizat și sistematizat pentru a-l încadra într-un mod concis, logic și clar într-o carte. O provocare specifică pentru noi a fost scrierea numelor localităților din Ucraina, care nu ține doar de domeniul filologic, ci și de războiul informațional în care suntem angrenați ca parte a lumii libere. Kievul s-a adresat prin MAE comunității internaționale să renunțe la transliterațiile bazate pe nume rusești și să preia toponimele apropiate fonetic de limba ucraineană. În același timp, avem norme specifice limbii române, tradiții fonetice sau toponimice seculare. În urma numeroaselor discuții, am luat o decizie de compromis să folosim numele localităților ucrainene așa cum o solicită tradiția lingvistică românească în cazul formelor consacrate (Kiev, Liov, Odesa, Donbas ș.a.) și să preluăm transliterația ucraineană în privința toponimelor mai puțin cunoscute și fără de o anumită tradiție (Bahmut, Avdiivka, Verbove, Hostomel ș.a.). Merită menționat faptul că acest subiect reprezintă un alt front al războiului, considerat de Kiev unul de decolonizare și de renunțare la trecutul imperial/totalitar rusesc.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com