Cu dragoste față de limba maternă

17352510_1314302881971867_5864537601905742942_n

La 16 martie 2017 liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu a găzduit seminarul raional științifico-metodic al profesorilor de limbă română și literatură (română și universală). Problema pusă în discuție a fost „Metode şi tehnologii eficace de învăţare ca mijloc de ridicare a calităţii învăţământului la lecţiile de limbă română şi literatură (română şi universală)”.

Manifestarea s-a desfășurat în conformitate cu planificarea efectuată de întrunirea metodică raională a profesorilor de limbă română.

Responsabili de desfășurarea lucrărilor au fost: Doamna Domnica Mihai, metodist la centrul metodic al Direcției de Învățământ a Administrației Raionale de Stat Hliboca; Olesia Namaca, șefa centrului metodic raional; Marina Șapca, conducătoarea întrunirii metodice, cât și liceul – gazdă.

Seminarul a avut ca oaspeți profesorii de limbă română ai altor raioane din regiunea Cernăuți, aflați la cursurile de reciclare, conduși de către Doamna Lilia Govornean, metodist la Institutul de Studii Postuniversitare pentru disciplinele umanitare.

Cu această ocazie cele 2 profesoare de limbă română ale liceului Elena Cârciu și Elena Tovarnițchi au ținut ore în care a dominat cunoașterea de cauză, frumosul artistic și delicatețea sufletului nobil de profesor.

Prima oră, cea de literatură română în clasa a 7-a, desfășurată de către doamna Elena Cârciu a avut ca temă: „Ion Druță. Nuvela „Sania”. Tema muncii și frumusețea ei” și a însemnat o cântare a muncii din toate timpurile, o regăsire a omului prin atingerea perfecțiunii.

Ora a doua, ținută de către doamna Elena Tovarnițchi, a constituit un proiect științifico-literar, intitulat: „Lumină în timp” care a urmărit obiectivul de a rememora figura distinsului pedagog bucovinean – Vasile Tovarnițchi.

Deși diverse ca temă, cele două ore au subliniat rolul muncii, atât fizice, cât și intelectuale, în viața de toate zilele, aportul unui om cu calități deosebite, menit să poarte flacăra înțelepciunii și a dăruirii de sine.

Elevii de clasa a 7-a au înțeles că munca înseamnă responsabilitate, dragoste față de ceea ce faci.

Cei din clasa a 11-a s-au convins încă o dată că de felul cum vom fi în stare să ne dăruim, depinde eternitatea.

Cea de-a treia etapă a seminarului – activitatea artistică, destinată tot marelui profesor Vasile Tovarnițchi, a continuat ideea orelor, subliniind frumusețe, noblețe, puritate sufletească, înveșmântată în dragoste față de neam, de grai românesc și port autentic popular.

Discuția orelor și a activității extrașcolare a purtat un aspect de mulțumire profundă întregului corp didactic, direcției liceului și colectivului de elevi.

Asemenea manifestări au un rol primordial în creșterea tinerei generații.

Sursa: glibosvit.ucoz.ua

Добавить комментарий