Cultură și credință fără granițe

9 12 P 1

Un grup de profesori și elevi de la Gimnaziul din Probotești, CT Herța, în ziua de 8 decembrie au vizitat orașul Dorohoi din România. Ei au fost oaspeții dragi ai elevilor și profesorilor de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din această localitate. Întâlnirea de suflet a avut loc în cadrul Proiectului transfrontalier „Cultură și credință fără granițe”, a notat pe contul său de Facebook Tatiana Tutunaru Bârzu, profesoară la Gimnaziul din Probotești. „Activitatea intitulată „Cultură și credință fără granițe” face parte dintr-o serie de activități educative concepute, organizate și desfășurate în cadrul acestui proiect de suflet pentru cele două unități de învățământ partenere, remarcă doamna Tatiana Tutunaru Bârzu. Scopul acestui proiect este formarea, dezvoltarea deprinderilor de literație ale elevilor, stimularea interesului pentru lecturile de calitate, purtătoare ale mesajului valorii autentice, formarea și dezvoltarea aptitudinilor literare.

Tema aceasta, extrem de actuală, ne îndeamnă să nu fim indiferenți la problemele care există atât de aproape de noi și să milităm pentru rezolvarea acestora prin metode pașnice”.

9 12 P 2

Acțiunea a început în Sala de festivități a Seminarului din Dorohoi cu un scurt moment literar-artistic, pregătit și prezentat de către tineri inimoși de la cele două unități de învățământ, tineri însetați de cunoaștere, dornici de redescoperire, iubitori de frumos, îndrumați cu dăruire de profesorii Răzvan-Gabriel Sarafim, Cristina Ignat și Tatiana Tutunaru Bârzu, Lilea Costea (director interimar al Gimnaziului din Probotești) și Sorina Ioniță.

9 12 P 4

După acest program artistic oaspeții de la Probotești au vizitat Muzeul „George Enescu” și Muzeul de Științe ale Naturii din Dorohoi. În încheiere doamna Tatiana Tutunaru Bârzu a ținut să menționeze că „atmosfera caldă și sinceră, care a domnit în jur, ne-a făcut să ne simțim extraordinar, fapt pentru care le aducem mulțumiri gazdelor”.

9 12 P 5

9 12 P 6

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий