Curtea Constituțională a Moldovei recunoaște legitimitatea referendumului privind aderarea țării la UE

1 11 F 1

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat rezultatele referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Rezultatul va fi consemnat în Legea Fundamentală, a comunicat RBK-Ucraina cu referire la Bloomberg.  Șase judecători ai Curții Constituționale a Moldovei au confirmat, cu majoritate de voturi, respectarea criteriilor de recunoaștere a referendumului ca fiind valid. Această decizie deschide calea pentru modificarea Constituției și fixarea cursului spre UE, care este principalul obiectiv al Președintelui pro-european al țării, Maia Sandu.

La 20 octombrie a avut loc alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE.  Planul Maei Sandu de a organiza referendumul în același timp cu primul tur al alegerilor prezidențiale s-a dovedit a fi o decizie riscantă, deoarece Rusia și-a intensificat campania de dezinformare în încercarea de a menține țara sub influența sa. Guvernul moldovean este convins că interferența Kremlinului a influențat rezultatul referendumului, în cadrul căruia 50,35 la sută din numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne au susținut integrarea țării în UE. Deși sondajele anterioare arătau un sprijin mult mai larg pentru aderarea Moldovei la UE.

În turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, 3 noiembrie,  electoratul urmează să aleagă între actualul Președinte, Maia Sandu,  și candidatul pro-rus Alexandru Stoianoglo.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий