Prim-vicepreședinte al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, şi Iulia Griţcu-Andrieş, deputată și cofondatoarea hub-ului umanitar „Help Ukraine Romania”, au expediat în România cărți pentru copiii ucraineni.
Literatura de diferite genuri a fost colectată în cadrul campaniei „Dăruiește o carte copiilor ucraineni”, organizată de Departamentul Învăţământ și Știință al Administrației Militare Regionale Cernăuţi. La acțiune s-au alăturat elevi, studenți, profesori de la instituțiile de învățământ din 17 comunități teritoriale din regiune. În total au fost donate 2.085 de cărți. Iar Consiliul Regional a adăugat jocuri pentru copii. Cărțile au fost predate Organizației publice „Salvați Copiii” din Suceava, care se ocupă de procesul de educație și dezvoltare a copiilor.
După cum a menţionat Mykola Huitor, la sfârșitul lunii octombrie, împreună cu liderii comunităților locale și ai organizațiilor nonguvernamentale, a vizitat România și a luat cunoştinţă de activitatea adăposturilor pentru refugiați. Atunci a aflat despre necesitatea literaturii în limba ucraineană. Cărţile au fost colectate cu ajutorul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi.
„În afară de opere literare, copiii găzduiţi în România au nevoie și de manuale ucrainene, așa că ne vom preocupa şi de rezolvarea acestei probleme”, a explicat Mykola Guitor, scrie site-ul Consiliului Regional Cernăuţi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com