Creația poetică și cea de traducător a lui Mircea Lutic s-a aflat mereu în centrul atenției criticilor și istoricilor literari din Ucraina, România și Republica Moldova. Îi apreciază scrierile și oameni de litere ucraineni, care au găsit în poezia lui Mircea Lutic o revelație și trăire creștină de cea mai înaltă probă.
Mircea Lutic este un juvaier al cuvântului artistic. Aceasta poate să-i îndemne pe filologi la o amplă cercetare a fenomenului cuvântului, care trăiește deplin în lirica distinsului autor cernăuțean. Profesorul Ilie Popescu se numără printre primii care a răspuns la această chemare și anul trecut a scos de sub tipar cartea „Partea noastră de cer” (Câteva gânduri despre originea și semnificația contextuală a unor cuvinte și expresii frazeologice din opera lui Mircea Lutic). Scopul studiului său lingvistul Ilie Popescu l-a explicat printr-un citat al marelui filosof român, Constantin Noica: „Dacă s-ar întreba cineva de ce dăm atâta însemnătate câtorva cuvinte românești, am răspunde: pentru că aceasta este partea noastră de cer”.
Fiind de acord cu afirmația unor critici că poetul nostru „pompează sânge nou în poezia bucovineană”, Ilie Popescu constată că originea cuvintelor și a expresiilor frazeologice în poeziile lui Mircea Lutic este diferită (mitologică, religioasă, filosofică etc.). La crearea imaginii poetice, Mircea Lutic folosește foarte multe cuvinte și expresii de origine mitologică, preponderent din antichitatea greaco-romană, din patrimoniul spiritual al omenirii. Dar întâlnim des și cuvinte din mitologia românească. Sub acest aspect este analizat de domnul Ilie Popescu cuvântul autohton „ler”, cuvânt de o frecvență relativ mare în sonetele lui Mircea Lutic. În colindele românești el este folosit ca refren. Poetul nostru îl asociază când cu lumina, când cu spațiile eterne: „Un înțelept din bătrâni postulează: „Cuvintele-și trăiesc destinul în ceruri,/ De unde ca stelele luminează/ Pământeștile premeniri și leruri”.
Cel mai vast capitol al cărții profesorului Ilie Popescu, și pe bună dreptate, este consacrat originii cuvintelor religioase (biblice), frecvente în creația lui Mircea Lutic. Prin aceasta și sclipește poezia poetului cernăuțean în întregul spațiu spiritual românesc. În poezia „De-a pururi destinul” autorul folosește trei nume proprii biblice: Lear, Caiafa și Senir: „Simulacrul e foarte bun cu minciuna,/ Ipocrizia stă la masă cu Lear,/ Și fiii lui Caiafa poartă cununa/ Crinilor biblici, odrăsliți în Senir”. „Aceste trei nume sunt actualizate de poet: veșnicia soartei fiecărui individ și astăzi este înrobită de o serie de vicii, printre care minciuna, fățărnicia, iresponsabilitatea etc.”, remarcă profesorul Ilie Popescu.
Cercetând aspectul filozofic al unor cuvinte din creația poetică a lui Mircea Lutic, lingvistul Ilie Popescu precizează: cuvântul ființă este omniprezent (de 13 ori). El exprimă originea vieții din haos, ocrotirea ființelor neîntinate și iubirea: „Prin porunca iubirii viața schimbat-ai,/ Redându-i ființei respir și evlavie”.
Autorul studiului „Partea noastră de cer” s-a oprit și asupra analizei expresiilor frazeologice, care împodobesc creația poetică a lui Mircea Lutic. Poetul utilizează expresii de origine mitologică, expresii religioase, expresii folclorice, de origine literară și de origine latină. Iar în final selectează ecouri și referințe critice despre poezia lui Mircea Lutic. Vom generaliza prin afirmațiile istoricului literar de la Kiev, Oleg Gainiceru, potrivit cărora „poetul posedă cu virtuozitate subtilitățile limbii materne. În situații de pertinență, cuvântul ieșit de sub pana sa este asemeni unei pietre prețioase, care își dezvăluie când o fațetă inedită, când alta”.
Iar studiul „Partea noastră de cer” semnat de profesorul universitar, Ilie Popescu, poate servi la lecțiile de analiză literară și lingvistică în clasele superioare de la instituțiile de învățământ mediu. La el pot face referință studenții-filologi.
Vasile Carlașciuc