De ce nu vă trimiteţi copiii în zona desfăşurării Operaţiunii antiteroriste?

_03-14__

Președintele Poroşenko a fost luat la întrebări de către un student în timpul unei întâlniri ce a avut loc la Universitatea Naţională „Taras Şevcenko» din Kiev.

Preşedintele i-a răspuns că fiul său a fost deja acolo, iar cel mai tânăr fiu are numai 14 ani. Înregistrarea video a fost difuzată de Canalul 5.

— Piotr Alekseevici, când vă trimiteţi copiii în zona Operaţiunii antiteroriste?
— Ai mei au revenit deja, iar mezinul are doar 14 ani.

După această discuţie utilizatorii reţelelor de socializare susţineau că studentul în cauză ar fi fost exmatriculat. Până la urmă, studentul în cauză a dezminţit aceste zvonuri. El a explicat că din discursul rostit de Preşedinte a înţeles că războiul nu se va încheia degrabă, de aceea a decis să afle opinia şefului statului.

Jurnaliştii de la ziarul „Vesti”, sub condiţia anonimatului, au discutat cu unul din foştii camarazi de arme a lui Oleksii Poroşenko din batalionul de apărare teritorială Kirovograd. Potrivit fostului militar, foarte puţini ştiau că printre acei care servesc ţara se află şi fiul Preşedintelui. „Circula zvonul că printre noi se află şi fiul unui înalt funcţionar. Mulţi credeau că e vorba de fiul unui general din Ministerul Apărării. Oleksii locuia pe teritoriul aerodromului din Kramatorsk. Adică într-o zonă separată, unde era situat statul major şi care era îngrădit cu plasă specială. Acolo se afla ministrul Gheletei şi o mulţime de agenţi de pază. Ei aveau întotdeauna lumină şi căldură. Dacă, Doamne fereşte, se întrerupea electricitatea, atunci era scandal mare. De câteva ori am observat acest tânăr în locul unde serveam masa. El servea prânzul împreună cu noi. Dar cred că pe teritoriul statului major îi hrăneau un pic mai bine”, a explicat fostul camarad de arme al lui Oleksii Poroşenko. De asemenea, „Vesti” anunţă că fiul şefului statului a fost mobilizat şi s-a aflat în zona desfăşurării Operaţiunii antiteroriste timp de două luni sub nume străin. Ulterior el a fost ales deputat.

Добавить комментарий